Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Paraziții, BUG Mafia și Grasu XXL sunt interziși la radio în timpul zilei

După o monitorizare a radiourilor în 2013, Consiliul Național al Audiovizualului a decis să interzică difuzarea la radio în timpul zilei a unor piese de la Paraziții, BUG Mafia și Grasu XXL.

Publicat

pe

Grasu XXL, Paraziții, BUG Mafia
Grasu XXL, Paraziții, BUG Mafia

În lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2013 CNA a monitorizat programele matinale difuzate de următoarele posturi de radio: Kiss FM, Radio ZU, Pro FM, Info Pro, Radio Guerrilla, Radio 21, Europa FM și Național FM. În urma unei analize a playlist-urilor, Consiliul a realizat o listă cu melodii care să fie difuzate doar după ora 23.00. Din cauza problemelor de limbaj, piese precum "De ziua ta" de la Paraziții sau "Turbofin" de la Grasu XXL nu vor mai putea fi difuzate de nici un radio în timpul zilei. În selecția CNA-ului se regăsește o singură melodie a unui artist străin, "Talk-dirty" a lui Jason Derulo, relatează paginademedia.ro.

Decizia a fost luată în baza Articolului 39 din Legea Audovizualului:

(2) Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

Lista pieselor interzise de CNA la radiouri înainte de ora 23:00:

  1. Scoate limba - Mamelino
  2. De ziua ta - Paraziții
  3. Bărbați fără femei
  4. Turobofin - Grasul XXL
  5. Hai cu mine - BUG Mafia
  6. Toate-s la fel - Paraziții
  7. Cum să jignești o femeie - Paraziții
  8. Bagabonți 99 - Paraziții
  9. Talk-dirty - Jason Derulo

Grasu XXL - "Turbofin"

Concerte & turnee

Holograf și Paraziții - printre trupele care urcă pe scena Laminor Winter Wonderland în weekendul 20-22 decembrie

Holograf aduce magia sărbătorilor și emoțiile muzicii live într-un concert ce va avea loc pe 20 decembrie la Arena Laminor, în cadrul târgului de Crăciun Winter Wonderland. Vezi ce trupe completează programul muzical.

Publicat

pe

Holograf - Cum bate inima ta la Sala Palatului 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Târgul de Crăciun Laminor Winter Wonderland pregătește un nou weekend de muzică live și activități pentru participanții de toate vârstele. Unul dintre momentele speciale este reprezentat de concertul trupei Holograf, programat pentru vineri seară, 20 decembrie, după ora 19:00.

Este un omagiu adus regretatului chitarist Marius Bațu, a cărui dispariție a îndoliat trupa în urmă cu doar o lună. De asemenea, vine în contextul altui eveniment trist, decesul lui Gabriel Cotabiță, primul solist al formației.

Holograf continuă să ducă mai departe o istorie de peste patru decenii de succes. Dan Bittman, Romeo Dediu, Mugurel Vrabete, Tino Furtună și Edi Petroșel vor oferi un spectacol plin de emoție și bucurie, în prag de Crăciun, interpretând cele mai iubite hituri ale lor: "Dacă noi ne iubim", "Cât de departe", "N-am iubit pe nimeni", "Ochii tăi" și "Ți-am dat un inel".

Weekendul concertistic de la Laminor Arena va continua un concert de Crăciun oferit de corul Divina Armonie, soliștii Elena Dincă Velica, Romanita Hortenzia Ibolya, Daniel Stoica, Alexandru Constantin și Marian Micu, dar și cu un show special, susținut de trupa Paraziții.

Program complet Laminor Winter Wonderland 2024 (20-22 decembrie)

Vineri, 20 decembrie (19.00 - 21.00)

  • Hara
  • Holograf

Sâmbătă, 21 decembrie (19.00)

  • Concertul tradițional de Crăciun - Orchestra de suflători Angelys, corul Divina Armonie, soliști Elena Dinca Velica, Romanita Hortenzia Ibolya, Daniel Stoica, Alexandru Constantin, Marian Micu

Duminică, 22 decembrie (19.00 - 21.00)

  • Alan
  • Dangerosu
  • Parazitii

Program general Laminor Winter Wonderland 2024

  • Luni - Joi - 15:00-22:00
  • Vineri - Duminică - 12:00 - 23:00
Citește în continuare

Concerte & turnee

Șatra B.E.N.Z. și Grasu XXL cântă în cadrul concertului caritabil "Doing it for the KIDS"

Comunitatea hip-hop din România contribuie la îmbunătățirea vieții copiilor cu probleme medicale grave lansând campania "Doing it for the KIDS". Șatra B.E.N.Z. și Grasu XXL vor susține concerte caritabile în cadrul acestei campanii.

Publicat

pe

Concert - Red Bull Music SoundClash: Grasu XXL și Loredana la Sala Polivalenta pe 21 noiembrie 2018 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

"Doing it for the KIDS" este o campanie de conștientizare și strângere de fonduri, care are ca scop acoperirea zborurilor rămase de efectuat pentru acest final de 2024 de către Asociația Blondie. Un astfel de zbor costă în medie 30.000 de euro, dar uneori aceste costuri pot fi și de două sau chiar de trei ori mai mari.

În prezent, Blondie strânge bani pentru a-și achiziționa primul avion. Acesta ar însemna și mai multe zboruri, și mai mulți pacienți salvați, datorită costurilor mult mai reduse.

Campania "Doing it for the KIDS" este presărată cu multe surprize ce vor fi dezvăluite, una câte una, în săptămânile ce urmează. Evenimentul care va încheia campania este un amplu concert cartitabil, intitulat, la fel ca și campania, "Doing it for the KIDS".

Concert caritabil "Doing it for the KIDS"

Pe data de 9 noiembrie, în București, la Grădina Alhambra, va avea loc concertul caritabil "Doing it for the KIDS", ce va marca sfârșitul acestei prime campanii caritabile inițiate de comunitatea hip-hop din România.

Lineup "Doing it for the KIDS"

  • Line-up-ul concertului este ca a unui festival, astfel că artiștii ce susțin cauza și vor concerta pe data de 9 noiembrie la Grădina Alhambra sunt: Grasu XXL, Șatra B.E.N.Z., Petre Ștefan, IDK, Tussin, OG Eastbull, Aris & Edi, Alduts Sherdley, Rafoo, ENDRU.

"Doing It For The Kids" nu este doar o strângere de fonduri, ci un apel la solidaritate și responsabilitate socială. Artiștii invită publicul să ia parte la această adunare și să contribuie la îmbunătățirea vieții copiilor care se confruntă cu probleme medicale grave.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Puya, Grasu XXL, Nicole Cherry și Oscar cântă în deschiderea lui 50 Cent, la Summer in the City

A început numărătoare inversă pentru Summer in the City, petrecerea verii unde cap de afiș este 50 Cent. Organizatorii prezintă artiștii din deschidere, nume cunoscute din industria muzicală românească.

Publicat

pe

Puya la Media Music Awards 2015 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

A mai rămas puțin timp până la cea de-a doua ediție Summer in the City. Evenimentul are loc pe 18 august la Romaero și este dedicat hip hop-ului. Nu este de mirare că headliner este 50 Cent, unul dintre cei mai mari artiști ai acestui gen muzical.

Rapperul va interpreta hituri celebre precum "In Da Club", "Candy Shop" sau "Just a Lil Bit" și va fi acompaniat de zeci de dansatori și invitați surpriză care vor amplifica spectacolul și vor oferi fanilor hip hop-ului o experiență de neuitat.

"Anul acesta, Summer in the City va fi o adevărată sărbătoare a hip hop-ului. Pe scenă va urca 50 Cent, unul dintre cei mai mari hip hop-eri din lume, alături de cei mai buni hip hop-eri români. Este impresionant și emoționant să vedem cum hip hop-ul românesc cântă pe aceeași scenă cu un nume greu al genului. Ne așteptăm la un spectacol incendiar, plin de energie și momente memorabile, care vor rămâne mult timp în inimile fanilor!", a declarat organizatorul festivalului.

Cine sunt artiștii care vor cânta în deschidere la Summer in the City 2024?

În deschiderea concertului lui 50 Cent, vor urca pe scenă Puya, Grasu XXL, Nicole Cherry și Oscar. Aceștia vor pregăti atmosfera cu hituri ce le-au marcat carierele și au definit peisajul muzical urban din România.

Puya activează pe scena hip-hop din 1995. Primul album, "Băieți de cartier", a fost lansat alături de La Familia în 1997. Cariera solo a început-o în 2000 cu discul "Până la capăt în felul meu". Au urmat albume ca "Foame de bani" (lansat cu Sișu), "Muzică de tolăneală și depravare", "Românisme 1" și "Românisme 2". Cel mai recent album al său se intitulează "Aventurile Domnului Puy(a)" și a fost lansat în decembrie 2019.

Grasu XXL este artistul care a schimbat scena de rap din România cu piese precum "Maria Ioana", "Turbofin" sau "Déjà vu". Cântă de la 14 ani, iar în 2006 și-a lansat albumul solo de debut - "Curaj". Un an mai târziu a fondat Okapi Sound alături de Agresiv, Guess Who, Paco, Maximilian, Spike și Tranda. Grasu XXL este recunoscut și pentru colaborările reușite alături de AMI, Alex Velea, Guess Who, Horia Brenciu și mulți alții.

Cu nenumărate hituri în topurile radio și TV, incluse în multiple playlisturi pe magazinele digitale, milioane de vizualizări pe YouTube și milioane de fani pe social media, Nicole Cherry s-a poziționat în cei 10 ani de carieră ca un artist de top, cu show-uri memorabile.

"Memories", "Florile tale", "Din cauza ta", "Dansează amândoi" sunt doar câteva din piesele relevante care definesc un repertoriu complex. Nicole Cherry a colaborat cu Mohombi, Joey Montana, Carla's Dreams, NANE, Connect-R și alte nume din România și s-a făcut remarcată în filmul "Romina VTM".

Oscar s-a remarcat pe scena hip-hop-ul din România încă de când era în școala generală și participa la Battle MC. A crescut ca om, s-a maturizat ca artist, iar astăzi este un reper al generației sale datorită versurilor puternice și a mesajelor sale. Discografia sa este formată din albumele "Apă", "Ștefan III", "Înapoi la viață", "Ștefan IV", "Ștefan IV: Umbra" și "Ștefan IV Ever".

Prețuri bilete Summer in the City 2024

Biletele se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 260 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Trending