Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Organizatorii concertului Avicii din România justifică anularea show-ului

Concertul Avicii anunțat de MEI Concerts Entertainment pentru data de 2 mai 2014 a fost infirmat de DJ, biletele pentru acest eveniment fiind scoase din vânzare. Organizatorii oferă publicului primele explicații publice, anunțând că cei care și-au cumpărat bilete își pot recupera banii la cerere.

Publicat

pe

Avicii
Avicii │ FOTO: www.facebook.com

MEI Concerts Entertainment, organizatorul concertului Avicii în România, transmite publicului explicații despre data concertului și postarea de pe pagina Avicii, în cadrul căreia acesta neagă posibilitatea unui spectacol la București, în data de 2 mai.

"Pentru acest concert, compania noastra a semnat un contract cu o agentie din Tunisia care pretindea că îl reprezintă pe Avicii în Europa. În urma discuțiilor pe care MEI Concerts Entertainment le-a avut cu adevăratul management Avicii, s-au trimis documentele semnate cu agenția din Tunisia, care s-a dovedit a nu fi reprezentantul legal al acestui artist. Drept urmare, s-a atestat faptul că MEI Concerts Entertainment nu a fost responsabilă pentru cele întâmplate, ci a fost victima unei înșelăciuni", a declarat Ross Ranallo, directorul MEI Concerts Entertainment.

Conform organizatorilor, ca urmare a celor întâmplate, Avicii va da în judecată agenția din Tunisia.

"Managementul trupei Avicii și-a exprimat dorința de a lua măsuri legale împotriva agenției din Tunisia. După finalul turneului din America, reprezentanții Avicii ne vor furniza o dată valabilă pentru un concert în România. De-a lungul timpului Mei Concerts Entertainment a organizat concerte de marcă în România, precum cel al lui Michael Bolton sau Toto Cutugno și nu se va opri aici. În ceea ce privește biletele la concertul din 2 mai, vânzarea acestora a fost oprită. Celor care și-au cumpărat deja bilet, li se vor rambursa banii, la cerere", a mai declarat Ross Ranallo.

Pentru mai multe detalii despre concertul Avicii de la București și mesajul transmis de DJ pe pagina sa de Facebook puteți citi un articol anterior.

Muzică și film

Documentarul "Avicii - I'm Tim" ajunge pe Netflix - TRAILER

A fost lansat primul trailer al documentarului "Avicii - I'm Tim", ce prezintă viața și cariera regretatului DJ și producător suedez. Pelicula va deveni disponibilă pe Netflix din 31 decembrie. Mai multe detalii și video în articol.

Publicat

pe

Trailer documentar "Avicii - I'm Tim"
Trailer documentar "Avicii - I'm Tim" │ FOTO: captură YouTube / Netflix

"Avicii - I'm Tim" prezintă interviuri cu mai multe nume din industria muzicală, inclusiv David Guetta și Chris Martin de la Coldplay, și este narat de Avicii însuși, prin intermediul înregistrărilor și videoclipurilor de arhivă. Documentarul este acompaniat de un film-concert de 30 de minute preluat din ultima reprezentație a lui Avicii la Ushuaïa, Ibiza.

Prin intermediul filmărilor de acasă și a unei arhive personale, "Avicii - I'm Tim" devine o călătorie vizuală prin viața artistului. De la prima respirație la maternitatea din Stockholm în 1989 până la sfârșitul tragic din 2018. Telespectatorii au ocazia să îl cunoască pe Tim, tânărul talentat din spatele celebrului Avicii.

"Ca artist, trebuie să începi să te percepi drept un personaj. Granița dintre Tim și Avicii era neclară", este menționat în trailer.

Avicii, pe numele său real Tim Bergling, a trecut în neființă pe 20 aprilie 2018, la vârsta de 28 de ani. Un album postum, "Tim", a fost lansat în 2019. De atunci, Suedia a continuat să-i onoreze memoria prin deschiderea unui muzeu Avicii și redenumirea Ericsson Globe din Stockholm drept Avicii Arena.

Cariera artistului a început în 2007, după ce a colaborat cu mulți producători și DJ cunoscuți, precum John Dahlback și David Guetta. Avicii a cunoscut pentru prima dată succesul internațional la doar 22 de ani, când single-ul "Levels" (2011) s-a aflat pe primele poziții în topuri din peste 50 de țări. Au urmat hiturile "Wake Me Up!", "Hey Brother" și "Addicted to You". Avicii a concertat în România în 2015, în cadrul Untold Festival.

TRAILER "Avicii - I'm Tim":

Citește în continuare

Trending