Melanie C vrea să revină în peisajul muzical, concluzionând într-un interviu că nu există nimic pe lume care să o entuziasmeze mai mult decât compunerea de piese și concertele alături de fani.
"Am încercat să-mi investesc energia în lucruri care mă pasionează și trebuie să spun că nu există altceva care să mă facă mai fericită decât muzica. (...) Mi-a fost dor să lucrez la un proiect solo și mi-e dor totodată și de trupa mea, așa că vreau să înregistrez un nou album. Sper ca viitorul meu să fie în domeniul muzicii, teatrului, show-rilor live - sunt o triplă amenințare", a declarat Melanie C într-un interviu acordat publicației Metro.
Artista britanică, ce va împlini în curând 40 de ani, simte că acum este mai relaxată în privința carierei sale. Perioada de glorie alături de Spice Girls a fost destul de stresantă, Melanie C mărturisind că era mereu preocupată de ideea de a nu dezamăgi.
"Sunt mai puțin riguroasă acum în privința carierei. Atunci când ai 20 de ani încă încerci să-ți dai seama ce vrei să faci și ce vrei să obții în viață. Sunt mult mai relaxată acum. (...) Întotdeauna am fost ambițioasă și am avut suficient noroc în perioada Spice Girls, când am avut un succes fenomenal. Odată cu acest succes vine însă și stresul constant că trebuie să dai tot ceea ce ai pentru a simți că îl meriți. Uneori poate fi o povară. E bine că acum mă pot relaxa."
Melanie C a lansat în ultimii 15 ani 6 albume de studio: "Northern Star" (1999), "Reason" (2003), "Beautiful Intentions" (2005), "This Time" (2007), "The Sea" (2011) și "Stages" (2012). Ca artist solo, fosta Spice Girls a vândut peste 12 milioane de albume la nivel internațional.