După hiturile "Trampoline" și "Children of the Sun", Tinie Tempah lansează cel de-al treilea single extras de pe "Demonstration". Cel de-al doilea material solo al rapperului britanic a apărut pe 1 noiembrie și se bucură de recenzii pozitive. Single-ul "Lover Not A Fighter" va apărea oficial pe 2 februarie 2014. Până atunci, artistul a lansat videoclipul melodiei, filmat la sfârșitul lunii noiembrie. Piesa este cântată în colaborare cu Labrinth, care s-a ocupat și de producție.
Tinie Tempah, pe numele său real Patrick Chukwuemeka Okogwu, s-a născut în Londra, în 1988. Tempah a lansat primul mixtape în 2005. Primul album solo a venit abia după 5 ani, în octombrie 2010. Dar așteptarea a meritat întrucât "Disc-Overy" a debutat pe locul 1 în Marea Britanie și a fost precedat de două single-uri care au ajuns hituri. În februarie 2011 a câștigat la Brit Awards premiile pentru Cel Mai Bun Debut și Cel Mai Bun Single.
Pentru albumul "Demonstration", artistul a lucrat cu producători și artiști ca Labrinth și Diplo și a experimentat varii genuri muzicale. În același timp, Tinie Tempah și-a exprimat dorința de a colabora cu nume precum Drake, Adele, Sleigh Bells, Lykke Li, The Script, Dev și James Blake.
Să demonstrezi înseamnă să protestezi pentru ceva pentru care simți o pasiune incredibilă și am simțit că este momentul să spun ce am pe suflet. Un alt motiv pentru care mi-am numit albumul "Demonstration" pentru că îmi doresc să fie un exemplu pentru oricine vrea să se inspire din el. Materialul este strâns legat de locul din care provin, de de Londra, dar în același timp cred că îndeplinește criterile necesare pentru a se încadra în mainstream, a explicat Tinie Tempah.