Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Sânziana Niculae la Vocea României: The Voice Must Go On - VIDEO

Sânziana Niculae a interpretat The Show Must Go On la Vocea României și a trecut în semifinală, fiind preferata publicului. Vezi momentul și reacțiile antrenorilor.

Publicat

pe

Sânziana Niculae este semifinalistă la Vocea României 2013
Sânziana Niculae este semifinalistă la Vocea României 2013

La cei 19 ani, Sânziana Niculae își dorește cu ardoare împlinirea visului de a face muzică, simțind că Vocea României poate fi momentul ei. După o participare la X Factor în 2012, Sânziana Niculae este mai aproape ca niciodată de reușită. Prezența în rândul celor 8 semifinaliști ai sezonului Vocea României 2013 constituie deja o realizare pentru cântăreața cunoscută până mai ieri drept Shakira de România. În gala live ce a dat lista semifinaliștilor, concurenta din echipa lui Marius Moga a cântat o piesă cu greutate: "Show Must Go On" din repertoriul Queen. Ceea ce putea fi doar o declarație cu pretenții s-a dovedit a fi cea mai bună interpretare a ei de până acum, după cum a apreciat și Horia Brenciu. Publicul a votat-o din nou, Sânziana Niculae ocupând și de această dată primul loc în preferințele telespectatorilor, în cadrul echipei Moga.

Sânziana Niculae la Vocea României: The Show Must Go On

Sânziana Niculae la Vocea României: The Show Must Go On

"Foarte 'mercuriană' interpretarea ta din seara asta și asta e de bine pentru că ai reușit să transmiți acea vâltoare, acea pasiune pe care vocea lui Freddie ne-o transmitea. Și tu ca fată ai ales această partitură de băiat și ai făcut-o foarte tare", i-a spus Loredana. Adevărul e că nu poți asculta "Show Must Go On" fără să nu vizualizezi, fie și pentru o clipă, imaginea lui Freddie Mercury cu acel gest de grație făcut cu mâna. Probabil la acest moment s-a referit cântăreața, altfel interpretarea Sânzianei fiind pe cât de bună, pe atât de personală. Smiley a punctat și mai bine momentul: "Îmi place foarte mult pasiunea pe care o pui atunci când cânți, nu te mai interesează note, nu te mai interesează ce se întâmplă în jurul tău. Ești tu cu tine, cu orchestra și ne bagi pe toți în starea ta, bravo".

Sânziana Niculae este semifinalistă la Vocea României 2013

Sânziana Niculae este semifinalistă la Vocea României 2013

"Mă bucur de fiecare dată când îmi dau seama că fac alegeri bune în show-ul ăsta. Ești o voce specială în show-ul Vocea României de anul ăsta, îți zic sigur, pentru că ești o concurentă care adaugă magie de la ea pe orice piesă ar trebui să o cânte, bravo!", i-a spus Sânzianei antrenorul Marius Moga.

VIDEO: Sânziana Niculae la Vocea României: Show Must Go On

Fii la curent cu evoluția concursului Vocea României citind știrile InfoMusic.ro. Vezi lista semifinaliștilor de la Vocea României.

Emisiuni radio-tv

Ștefan Bănică despre primul concurent de la X Factor 2025: "Knock out! Ai fost acest Leonard Doroftei la X Factor!"

Noul sezon X Factor România promite să impresioneze atât publicul de acasă, cât și pe jurații Delia, Ștefan Banică, Marius Moga și Puya. Emisiunea debutează pe 26 ianuarie la Antena 1.

Publicat

pe

Ștefan Bănică la X Factor 2025
Ștefan Bănică la X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

X Factor, talent show-ul fenomen care a lansat mulţi artişti pe piaţa muzicală din România, revine cu un nou sezon şi le aduce telespectatorilor magie, surprize şi emoţii mari de tot. Au simţit-o pe pielea lor şi juraţii Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică, dar şi prezentatorii Adelina Chivu şi Mihai Morar, încă din primul episod al noului X Factor, difuzat duminică, 26 ianuarie, de la 20.00.

Concurenţi spectaculoşi s-au prezentat în faţa juraţilor încă din primul episod al emisiunii, deopotrivă emoţionaţi și dornici să convingă că au toate ingredientele unui superstar și pot face show la puterea X. Vârsta sau stilul muzical nu au fost un impediment, ci dimpotrivă.

Ștefan Bănică, impresionat de un concurent de la X Factor 2025:

"E cea mai mare păcăleală pe care mi-am luat-o vreodată la X Factor! Knock out! Ai fost acest Leonard Doroftei la X Factor!", a exclamat Ştefan Bănică, după prestaţia primului concurent al noului X Factor.

Ce l-a determinat pe juratul X Factor să facă o astfel de declaraţie şi cine este concurentul care a reuşit să îi "păcălească" pe juraţi, telespectatorii vor putea afla urmărind premiera noului X Factor, duminica aceasta, la Antena 1.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Află când începe al 15-lea sezon Românii au talent

Emoțiile se intensifică și noi talente sunt gata să cucerească scena unuia dintre cele mai iubite show-uri de televiziune din țară. Românii au talent revine în curând pe micile ecrane. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Juriu Românii au talent 2025
Juriu Românii au talent 2025 │ FOTO: PRO TV

Din 31 ianuarie, de la ora 20:30, cel de-al 15-lea sezon Românii au talent ne va face să visăm, să râdem, să aplaudăm și să fim surprinși de talentul autentic. Doar două săptămâni ne despart de reîntâlnirea cu cei patru jurați: Andi Moisescu, Andra, Dragoș Bucur și Mihai Bobonete, dar și cu prezentatorii Smiley și Pavel Bartoș.

Telespectatorii vor deveni martorii unora talentele care îi vor face să spună: "Mergi în etapa următoare?" sau "Cine va primi mult râvnitul Golden Buzz și cine se va vedea nevoit să plece acasă și să muncească mai mult pentru talentul său?" Răspunsul la toate aceste întrebări îl vor afla vineri, 31 ianuarie, în același timp pe VOYO și PRO TV.

"Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii":

"Românii au talent a ajuns la sezonul 15, purtând povara succesului celor 14 sezoane care îl preced. Să fii lider absolut de audiență timp de 14 ani consecutiv, cu un format care are relativ puține oportunități de a inova semnificativ de la un an la altul, pune presiune pe fiecare nou sezon. Ce rămâne neschimbat și mereu interesant este că formatul în sine presupune întâlniri cu oameni, cu locuri, cu mentalități, cu obiceiuri, cu realități. Și ceea ce ne propunem mereu este să fim relevanți social, actuali, sinceri și să oferim emoție, speranță și stare de bine. Și, clar, divertisment.

Primăvara aceasta, România își va redescoperi eroii, va redescoperi frumusețea și autenticul care încă ne fac mândri că suntem români, într-un produs super-premium, inovator, dar accesibil și relevant. Revenim și la o structură care trimite spre votul publicului un număr mai mare de concurenți: mai multe semifinale, mai multe opțiuni pentru public de a-și trimite în finală favoriții. 36 de semifinaliști, față de 24, și o finală cu cei mai iubiți 10 concurenți ai sezonului. Va fi un sezon de poveste, dar nu pentru că este despre povești, ci pentru că va fi de povestit. Va fi memorabil. Memorabil și surprinzător", a declarat Adrian Batista, Head of Reality & Entertainment Content PRO TV.

De 15 ani, Românii au talent le oferă telespectatorilor un loc magic, în care se întâmplă lucruri extraordinare, un portal către o lume a oamenilor excepționali, care împărtășesc povești remarcabile, o fereastră ce oferă o privire într-o realitate în care orice e posibil. Sezonul #15depoveste aduce momente neașteptate, emoții uluitoare și talente surprinzătoare într-un spectacol național.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Ce concurenți de la X Factor România 2025 l-au uimit pe Puya

Cu premiera stabilită pe 26 ianuarie, X Factor România 2025 promite să aducă în fața publicului concurenți cu voci și povești de viață dezarmante. Noul jurat al emisiunii, Puya, s-a declarat impresionat de tinerii artiști veniți la audiții, detaliind ce anume l-a șocat cel mai mult.

Publicat

pe

Puya, jurat la X Factor România 2025
Puya, jurat la X Factor România 2025 │ FOTO: Captură YouTube

Un nou sezon al emisiunii de talente X Factor va debuta în curând la Antena 1. Show-ul se va difuza în fiecare duminică, de la ora 20. Delia, Puya, Marius Moga și Ștefan Bănică sunt cei 4 jurați ai show-ului.

Puya: "La 15-16 ani, să vii cu o voce atât de bună şi, în primul rând, cu o tehnică atât de bună şi cu o conduită de artist… păi eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Doamne, fereşte!"

Impresionat de tinerii concurenți veniți la audiții, Puya a declarat că nu se aștepta să vadă artiști cu tehnici vocale atât de bune la doar 15 - 16 ani, fiind uluit și de cei care profesează în alte domenii, dar continuă să lupte pentru visul lor.

"M-au surprins vocile lor, în primul rând. La 15-16 ani, să vii cu o voce atât de bună şi, în primul rând, cu o tehnică atât de bună şi cu o conduită de artist… păi eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Doamne, fereşte! Nu aveam nici pe departe organizarea copiilor ăstia. Şi, în acelaşi timp, m-au impresionat poveştile lor. Pentru că unii erau la muncă, ba chiar unii plecaţi pe afară. Eu ştiu cât de greu îti e să te mobilizi când eşti artist şi când n-ai altă muncă. Dar să mai ai şi o slujbă, de la 7 la 18. Nu ştiu cum îşi mai găsesc energia oamenii ăstia.

Am fost uimit să găsesc atât de multe talente în toate domeniile, de la, ce ştiu eu, lucrător în fabrica de conserve, la barman sau electronist. Şi îmi dau seama că asta e totuşi o dramă, tu stai şi faci un lucru şi visezi altul!"

În același promo-interviu, Puya a punctat şi importanţa participării într-un asemenea talent show pentru cei aflaţi la începutul carierei lor.

Puya: "Televiziunea are tot publicul din lume şi ăsta e un mare avantaj"

"Oamenilor ăstora li se oferă o şansă, li se oferă un public. Puţini înteleg că degeaba cânţi bine, până ajungi să ai un public, acolo 4-5 oameni care să fie în faţa ta, durează şi ani de zile. Aici, televiziunea are tot publicul din lume şi ăsta e un mare avantaj. Ai fost la preselecţie, că ai trecut, că n-ai trecut, ai beneficiat de nişte oameni, ai ascultat câteva discuţii în culise, ai fost atent la ce spun juraţii în cele 3 minute pe scenă… dacă ştii să foloseşti chestiile alea, sunt mai bune decât toate podcasturile la care te uiţi tu, e o experienţă clară, palpabilă, cu lumea muzicală."

Noul sezon X Factor promite să aducă povești de viață autentice și inspirație pentru noile generații. Premiera are loc pe 26 ianuarie 2025, show-ul urmând să se difuzeze în fiecare duminică, de la 20.00, la Antena 1.

VIDEO Promo: X Factor România 2025

Citește în continuare

Trending