Fără perseverență, cariera sa muzicală începută nehotărât risca să se piardă în anonimat. Mihai a urmărit valul anual numit Vocea României, l-a prins din a treia încercare și a rezistat deasupra cu fiecare televot al emisiunii. Audițiile difuzate pe 28 septembrie i-au adus prima reușită, concurentul povestind că bifase fără succes fiecare sezon anterior. În acel prim episod din 2013, vocea lui Mihai Chițu a întors 2 scaune - mai întâi pe al lui Horia Brenciu, Marius Moga reacționând spre final.
Cursa pentru titlul Vocea României începea cu o declarație "The Great Pretender" (Freddie Mercury). Antrenorul ales avea să-l ajute în împlinirea visului. La 33 de ani, Mihai Chițu se prezenta ca solist vocal, chiar dacă nu mizase toate cărțile pe acest domeniu. Cea mai importantă activitatea muzicală din cv-ul său era colaborarea ca backing vocals cu trupa lui Marian Ionescu, Direcția 5.
Pe 9 noiembrie, Mihai Chițu a participat la prima ediție de dueluri. Dintre cei 13 concurenți din echipa sa, Horia Brenciu i-a ales-o parteneră pe Ruxandra Măcărescu, dându-le o temă specială - dans lasciv pe "Kids", piesa interpretată în duet de Robbie Williams și Kylie Minogue. Antrenorul l-a ales pe Mihai, oferind o justificare ce avea să se adeverească etapă cu etapă: “Merg mai departe cu acel concurent care îmi va oferi șansa de a mă apropia de Vocea României”.
Mihai a ajuns în live-uri și a concurat în cea de-a doua ediție, pe 7 decembrie. În acel line-up de 16 concurenți se regăseau toți cei patru finaliști. Mihai Chițu a interpretat melodia "One More Try" (George Michael) și a fost preferatul telespectatorilor. A urmat o nouă ediție live cu "I Don’t Wanna Miss A Thing", Mihai păstrându-și susținerea din partea publicului. Astfel, ajunge în semifinală alături de Ana Maria Mirică. Interpretează un colind de-al Paulei Seling – "La Viflaim colo-n jos" și "Delilah", ajungând pentru a treia oară pe primul loc în preferințele telespectatorilor.
Mihai Chițu nu s-a abătut de la strategia lui Horia Brenciu nici în finala de pe 26 decembrie. Antrenorul i-a comunicat piesele cu 5 zile înaintea live-ului, melodii pe care nu le mai cântase anterior. Duelul "O Sole Mio" cu Brenciu a fost memorabil mai ales prin ineditul situației în care era pus antrenorul. I-a oferit concurentului toată deschiderea de care avea nevoie pentru a fi apreciat și susținut de public. Interpretarea piesei Larei Fabian n-a făcut decât să-i consolideze capitalul de popularitate, lăsând ca ultimul moment să pună cireașa pe tort.
Cu o selecție de cântece nemuritoare din repertoriul Corinei Chiriac, publicul matur îi este pus la picioare. Chiar și cei mai tineri dintre telespectatori nu au putut rămâne indiferenți la un duet în care Mihai Chițu a ieșit practic din timiditatea sa rigidă, păstrând doar o urmă din acel auto-control exagerat (declanșat probabil de emoții). Duetul alături de Corina Chiriac a cuprins interpretare, joc de scenă și comunicare prin replici dinafara cântecului. A fost lovitura de grație a lui Brenciu. Momentul poate fi urmărit aici.
Melodiile lui Mihai Chițu la Vocea României:
- "The Great Pretender" (Freddie Mercury) - audiții
- "Kids" (Robbie Williams & Kylie Minogue) - duelul cu Ruxandra Măcărescu
- "One More Try" (George Michael) - primul live
- "I Don’t Wanna Miss A Thing" (Aerosmith) - al doilea live
- "La Viflaim colo-n jos" (Paula Seling) - semifinală
- "Delilah" (Tom Jones) - semifinală
- "O Sole Mio" (în duet cu Horia Brenciu) - finală
- "Caruso" (Lara Fabian) - finală
- Colaj de piese din repertoriul Corinei Chiriac, alături de cântăreața de muzică ușoară - finală
VIDEO: Mihai Chițu a început final cu "O Sole Mio" (în duet cu Horia Brenciu)
Rămâne de văzut cum va continua cariera lui Mihai Chițu. Cel mai probabil, va prinde contur alături de Horia Brenciu, care deja a început să producă piese pentru concurenții din echipa sa (spre exemplu, Georgia Dascălu). E de așteptat să-l vedem pe Mihai Chițu în spectacolul antrenorului său de pe 29 martie de la Romexpo. Tradiția a fost începută, succes!