Noua piesă "O simplă melodiei" a fost lansată de Elena Gheorghe special pentru fanii săi. Artista a vrut să facă ceva inedit, cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Piesa se bucură și de un videoclip. Aceșta a fost filmat în sala de repetiții, alături de trupa sa.
Elena Gheorghe a revenit anul acesta în forță cu single-ul "Ecou", care s-a numărat printre cele mai difuzate piese la radiourile de profil din România. Videoclipul "Ecou" a strâns un număr record de aproape 8 milioane de vizualizări pe contul de YouTube în 8 luni de la apariție. Succesul piesei a reprezentat o surpriză chiar și pentru artistă. Aceasta se aștepta să fie bine primită de public, dar nu se gândea că va avea un asemenea impact.
Sigur că așteptările existau, dar sincer să-ți spun, nu ne gândeam că va fi așa mare succesul. Deja suntem pe podium la Media Forest și ne bucurăm că ascultătorii de radio, chiar și telespectatorii își doresc să vadă videoclipul sau să asculte melodia la radio. Asta ne bucură cel mai tare și faptul că am fanii alături de mine și primesc din ce în ce mai mult mesaje de felicitare, chiar și de la băieți despre această piesă, care este una foarte sensibilă, pe mine nu poate decât să mă bucure și într-un fel să-mi spună că muzica de calitate va fi întotdeauna apreciată, declara Elena Gheorghe pentru InfoMusic în luna aprilie, la scurt timp de la lansarea single-ului.
Succesul a continuat și cu apariția următorului single, "Până dimineață" feat. JJ. Videoclipul piesei a reușit să strângă în doar două luni aproape 7 milioane de vizualizări. Ambele single-uri au fost compuse de Laurențiu Duță, iar clipurile au fost regizate de Dan Petcan.