Andrei Leonte revine cu un nou single și videoclip extrem de jucăuș,"Te sun eu". Piesa vorbește despre flirturile de început de relație, iar artistul a mărturisit că îi place foarte mult când fata este cea care face primul pas.
Ne-am distrat atât de tare încât a cam venit totul de la sine. Nu mai simțeam că e o filmare și ca drept dovadă... am dărâmat o cameră fiindcă uitasem că e acolo. Nu prea a contat ce și cum arată frumos pe ecran, cât să transmitem o stare de bine și sper din tot sufletul ca asta să ajungă la oameni, a declarat Andrei Leonte.
Pentru promovarea noului single, artistul a dat startul unei campanii online, în care își invită prietenii din mediul online să îi lase mesaje pe contul oficial de Facebook cu numărul lor de telefon pentru a lua legătura cu ei.
Campania a mers mai bine decât mă așteptam, foarte bine chiar. Atât de bine încât mulți și-au scris numarele de telefoane chiar la comentarii, în văzul tuturor. Așa că deși încă nu sunasem pe nimeni (am așteptat o zi, haha) primeam deja mesaje "HEEEEY mi-a părut foarte bine că am vorbit cu tine astăzi. Nu mă așteptam să suni!, a precizat Andrei Leonte.
Și pentru că tot e perioada cadourilor, Andrei Leonte a povestit și despre cel mai amuzant dar pe care l-a primit de la o fată.
Cu ocazia asta o să vă povestesc și de ce mi s-a potrivit atât de bine piesa. Când eram în liceu, am prins o zi de naștere într-o relație de vreo câteva săptămâni cu o fată care întotdeauna se plângea că eu nu încerc niciodată să dau de ea și că trebuie să tragă mereu de mine. Ceea ce nu întelegea ea, era că eu nu aveam bani și eram întotdeauna în perioada de grație. Așa că de ziua mea mi-a făcut o reîncărcare de 20$. (erau dolari în vremea aia), a mai povestit Andrei Leonte.
Iar în loc de mesaj de Sărbători, Andrei ne-a dat un sfat: De Sărbători sunați-i voi pe cei dragi!