Alexandrina dă glas trăirilor sale prin fiecare piesă pe care o compune. Când vrei să-i simți pulsul e suficient să-i asculți povestea, spusă prin versuri și închisă în cheia sol. Dacă prin "Flori de spin" am simțit că pătrundem în Grădina Edenului, prin noua sa piesă, "România", Alexandrina ne vorbește despre tradiții și frumusește pe un ton melodic diferit de ce am ascultat până acum. Ritmuri balcanice adaptate unor timpuri moderne curg printre pasajele mai lente, ce amintesc de cântecele de leagăn fredonate pruncilor. României îi este dedicat și un fragment din "Ave Maria", prelucrat și inserat în piesă pe versuri personalizate.
Recent Alexandrina a finalizat înregistrările pentru cel de-al doilea album din cariera sa, "Flori de Spin". Pentru acest disc a început să lucreze în studio în februarie 2012, naveta de la București la Timișoara fiind unul dintre motivele pentru care sesiunile de înregistrări s-au prelungit până de curând. Pentru ca produsul finit să redea 100% ceea ce simte, Alexandrina s-a ocupat de întregul proces creativ: text, compoziție, orchestrație, vizual. În lucru au fost 22 de piese, dintre care au fost selectate cele de mai jos.
Tracklist "Flori de Spin" - Alexandrina
- Intro
- Flori de Spin
- Spre sud
- Noaptea
- Tu cu soarele
- Pijamale reci
- Te simt
- Avionul de Aur
- Turturelele - Muturelele
- Turturica
- Peter Boy
- Orașul umbre
- Muguri florali
- Tu ești cea mai
- Te iubesc
Mai multe informații despre noul disc nu se cunosc momentan. Singurele indicii privind posibilele lansări din perioada următoare sunt câteva fotografii postate de Alexandrina pe pagina sa de Facebook, ce ar putea fi de la filmările unui nou videoclip.