Viky Red și Ellie White au lansat videoclipul noului single "Vânzător de lumină" în regia lui M. Khaled. Melodia de iubire are o semnificație importantă pentru cei doi artiști, care sunt pur și simplu îndrăgostiți de ea. Clipul emoționant este produs de Fonogram Studios, care a colaborat cu nume precum Robin And The Backstabbers, Super ED și Stema.
Este una dintre cele mai frumoase piese de dragoste pe care le-am cântat până acum. Versurile sunt încărcate de mesaje în care se vor regăsi toți cei care iubesc, indiferent de vârsta lor, iar aceștia trebuie să știe că dragostea este lumina care ne ghidează în viață, indiferent de greutățile prin care trecem. M-a bucurat propunerea lui Viky Red de a cânta împreună, a declarat Ellie White.
După "Miroase a dragoste de-o vară" am simțit nevoia să vin cu o melodie despre dragostea adevărată. Sunt un tip sentimental, îmi place să iubesc și să cânt despre iubire. Am pus mult suflet în "Vânzător de lumină", tocmai pentru că mi-am dorit ca această compoziție să ilustreze cât mai bine trăirile unui om îndrăgostit. Mă bucură colaborarea cu Ellie White și consider că este esențial ca ascultătorii să și citească iubirea, nu doar să o asculte, a precizat Viky Red.