Timpul este o unitate abstractă, pe care nu o poți vedea, nu o poți atinge sau simți și de a cărui trecere câteodată uităm. Copilul de odinioară este dintr-o dată adult, iar adultul are mai multe chei: cheia de la mașină, cheia de la birou sau de la casă. Deschide multe uși, la propriu și la figurat, însă uită de cele mai multe ori să o deschidă pe cea către suflet, către copilărie.
Aceasta este povestea piesei "Children of the Night": una simplă, dar intensă. Este vorba de regăsirea copilului din tine, de a trece prin viață în fiecare clipă cu bucuria sinceră și neobosită a copilului care se joacă.
"Muzica este singura care reușește să unească oameni din puncte îndepărtate ale lumii, atât de diferiti, și totuși la fel, prin idealuri și dorințe. Cred că muzica are puterea să vindece orice: sentimente, boli, suflete și atitudini", spune Randi.
"Children of the Night" este imboldul de care avem nevoie pentru a scoate la iveala copilul din noi, care cu inocență, bunătate și sinceritate poate schimba lumea.
DJ Antoine este cunoscut la nivel mondial pentru hit-urile "Welcome To St. Tropez" și "Ma Chérie". DJ-ul elvetian a intrat de curând in cel mai important DJ top mondial alcătuit de către revista DJ Mag, fiind clasat pe #68.
"Această piesă este foarte aproape de sufletul nostru din două puncte de vedere: pe de o parte datorită mesajului social pe care vrem să îl transmitem, iar pe de altă parte datorită colaborării cu DJ Antoine, un nume cu greutate în lumea muzicii, cu care a fost o adevarată plăcere să lucrăm", spune Marius Moga despre colaborarea cu DJ Antoine.
"Children of the Night" va fi inclusă atât pe cel de-al patrulea album al trupei Morandi, cat si pe albumul Sky is the limit semnat DJ Antoine.