Balada "Unconditionally" este cel de-al doilea extras de pe noul album "PRISM" al lui Katy Perry. Fiind melodia sa preferată de pe disc, artista și-a dorit să realizeze un videoclip foarte diferit față de cele lansate până acum. După cum se poate observa și în preview-ul clipului, accentul nu mai este pe narațiune ci pe crearea unor "tablouri" care să provoace o anumită stare. Inspirat din filmul "Dangerous Liaisons" din 1988, videoclipul a fost regizat de Brent Bonacorso, iar producția este semnată de Thom Fennessey, Danny Lockwood și Jess Bell. Filmările s-au desfășurat în Londra, în luna octombrie. Premiera clipului este programată pentru săptămâna viitoare (19 noiembrie).
Acest clip este diferit față de celelalte videoclipuri pentru că, până acum, clipurile mele au avut o narațiune puternică, iar de această dată am vrut să merg pe altă rută, una care are la bază frumusețe, farmec și imagini fascinante. Povestea clipului va fi mai puțin importantă, dar vă pot spune că va fi o scenă în care sunt lovită de o mașină. Secvența este o metaforă despre ceea ce simțim atunci când ne îndrăgostim, a declarat Katy Perry pentru MTV.
"Unconditionally" este compusă de artistă împreună cu Dr. Luke, Max Martin și Cirkut și vorbește despre dragostea necondiționată. În plus, single-ul se bucură și de un lyric video emoționant, în regia lui Aya Tanimura. Cel de-al patrulea album al lui Katy Perry a apărut în octombrie, debutând pe locul 1 în topul Billboard 200. Ulterior a atins prima poziție și în clasamentele din Australia, Canada, Irlanda, Noua Zeelandă și Scoția. Descris de artistă ca un material mult mai "dark" față de precedentul, "PRISM" este inspirat din experiențele trăite de Perry de la "Teenage Dream" și până în prezent. De asemenea, în compozițiile sale vorbește despre despărțirea de Russell Brand (de care a divorțat în 2012 după doar 1 an de căsnicie), precum și despre noua iubire față de John Mayer, caracterizat de Perry ca un om cu o minte minunată dar cu un suflet torturat.