Urmărește-ne în Social Media

JOINewArtist

John Newman. Ambițios, tânăr, visător, nu-i pasă de faimă - VIDEO

Dacă nu ați văzut încă anunțul dat de Official Charts Company, vă spunem noi că John Newman are deja un album de debut clasat pe primul loc în topurile din UK. Drept rezultat al faptului că este ambițios și visător, Newman, cu al său șarm a la Elvis, a reușit să câștige inimile ascultătorilor, fără a-și dori vreodată să ajungă faimos.

Publicat

pe

John Newman
John Newman │ FOTO: metro.co.uk

John Newman, la doar 23 de ani, are deja un album și un single pe primul loc în topurile din UK. Discul "Tribute" și hitul "Love Me Again" i-au adus tânărului artist satisfacția muncii, în spatele acestor reușite ascunzându-se un spirit creativ, energic și perfecționist. A crescut cu muzica celor de la Motown și Northern Soul, trupele preferate ale mamei sale. La chitară a început să cânte de la vârsta de 14 ani, copilăria petrecându-și-o într-un mic orășel din nordul Londrei, Yorkshire Dales. Inițial nu și-a dorit o carieră în muzică, chiar și după primul contact cu chitara visându-se mai curând compozitor ori DJ, și nicidecum star pop.

"Mi-am dorit să fiu mecanic și după aceea mi-am dorit să fac muzică, să compun sau să fiu producător. Nu-mi doresc să fiu un star pop, vreau să fiu mai curând un artist. Nu-mi pasă de faimă, vreau doar să am șansa de a compune muzică și a mă bucura de asta", a mărturisit John Newman pentru virginmedia.com.

Primul single care s-a bucurat de succes a fost o colaborare cu cei de la Rudimental, pentru piesa "Feel the Love". Melodia a devenit hit în scurtă vreme, urcând în iunie 2012 pe primul loc în  UK Singles Chart. Mai târziu, piesa a fost preluată și folosită ca soundtrack pentru jocul video Need for Speed: Most Wanted și pentru promo-ul  MTV Latin America The Pauly D Project.

După semnarea contractului cu Island Records, John Newman a preluat controlul asupra muzicii sale, compunând piesa "Love Me Again", ce urma să devină hit în UK și să urce în Top 10 în țări precum Australia, Austria, Belgia, Danemarca, Germania, Irlanda, Norvegia.

John Newman - "Love Me Again"

Nu poți ști când ai în mâini un hit, până nu ajunge în topuri, crede John Newman, însă poți intui când ai compus ceva cu potențial.

"Aveam în minte o idee despre linia melodică și mi se părea că sună cool înainte de a intra în studio. În ce privește gândul că ar putea deveni hit, a fost oarecum similar situației cu piesa "Feel the Love". Am avut o oarecare stare de bine în studio și după m-am dus acasă și le-am spus mamei și prietenilor că am compus ceva care sună bine. Dar nu te gândești niciodată <<Mamă, cred că am compus un hit senzațional>>. Nicio piesă nu e hit până nu devine hit." - John Newman pentru Magazine.topman.com.

I s-a dus vestea la Island Records pentru stilul său de a se implica în absolut orice ține de producție muzicală și imagine. De la compoziție, mixaj, coproducție, până la artwork, videoclipuri, vestimentație, lumini, design, regie, totul intră în opinia sa în atribuțiile lui. John Newman nu știe să facă lucrurile decât în felul său, iar pentru asta este dispus să investească oricât timp și energie ar fi nevoie.

"Sunt extrem de atent la detalii și specific în ceea ce produc. Nu știu cum reușesc oamenii să urmeze trenduri în modă, cred că e extrem de obositor să urmărești constant ce fac alții, la fel ca o turmă de oi. Ceea ce încerc să fac este cumva clasic, în materie de look, sound și felul în care lucrez. Pentru că dacă o nimerești, s-ar putea să ai norocul să devină ceva nemuritor."

Albumul de debut "Tribute" este denumit astfel pentru a sugera recunoștința pe care o poartă celor care l-au ajutat să ajungă aici. Discul include 11 piese, toate compuse de Newman. Ultimul videoclip lansat este pentru piesa "Losing Sleep", single-ul urmând a fi lansat oficial pe 6 decembrie.

John Newman - "Losing Sleep"

Comentează

Concerte & turnee

John Newman, Smiley, Andi Moisescu fac parte din lineup-ul CiTYMAGiA 2025, un nou concept de festival

Pe 8 martie 2025, CiTYMAGiA Festival va aduce la Arena Laminor un nou concept de divertisment, în care arta imersivă se îmbină cu muzica live. Află cât costă biletele.

Publicat

pe

John Newman / Smiley
John Newman / Smiley

CiTYMAGiA Festival promite o experiență de neuitat, formată din artă imersivă, show-uri vizuale și muzică. Cu un lineup spectaculos format din John Newman, Willy William, Smiley, Andi Moisescu (DJ set), CiTYMAGiA aduce la Arena Laminor o atmosferă vibrantă, unde magia sunetului și a spectacolului se întâlnesc pentru a crea o noapte memorabilă.

Organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, acest eveniment unic sărbătorește diversitatea, energia și frumusețea vieții într-un mod inovator. Pe lângă muzică, participanții se vor bucura de un show imersiv spectaculos, care le va purta simțurile într-o călătorie fascinantă.

LINEUP CiTYMAGiA Festival 2025

John Newman este un cântăreț, compozitor și producător britanic. El este cel mai bine cunoscut pentru piesa "Love Me Again", care s-a clasat pe locul #1 în topurile din UK în 2013 și a apărut în FIFA 14. Artistul s-a bucurat de succes și cu melodiile "Feel the Love" feat. Rudimental) și "Not Giving In", care au ajuns pe locul #1 și, respectiv, pe locul #14 în top. În 2014, a colaborat cu Calvin Harris pentru "Blame", piesă care a ocupat, de asemenea, locuri fruntașe în topurile muzicale.

După o pauză în cariera muzicală, John Newman a revenit în 2022 cu piesele "Waiting for a Lifetime" și "Holy Love". Anul trecut, în 2023, artistul a prezentat ascultătorilor "Guiding Light".

Cu un număr impresionant de hituri, Smiley este unul dintre cei mai aclamați artiști ai României. Până în prezent a lansat patru albume: "În lipsa mea" (2008), "Plec pe Marte" (2010), "Acasă" (2013) și "Confesiune" (2017), în care a investit pasiunea sa pentru muzică şi a jonglat, ca un adevărat acrobat, cu diferite stiluri muzicale: de la pop, soul, funk, la r'n'b şi hip-hop.

Recent, Smiley le-a prezentat fanilor "SmileyVerse", un proiect muzical nou, creat după chipul și asemănarea visurilor lui, dar și ale celor care-l ascultă, un univers în care emoțiile oferite de muzică, dans și show se împletesc cu revelațiile aduse de tehnologie și lumea digitală.

Willey William este un DJ francez, cu origini jamaicane, producător, cântăreț și compozitor, cunoscut pentru remix-urile lui și colaborările cu dansatori și muzicieni. Printre artiștii cu care a lucrat se numără Major Lazer, Inna și Daddy Yankee.

Andi Moisescu este cunoscut pentru apariții în diferite show-uri de televiziune și emisiuni, însă, în același timp, este pasionat și de muzică. Și-a arătat abilitățile în cluburi, festivaluri și evenimente, iar pe 8 martie, la CiTYMAGiA va prezenta un DJ Set plin de energie.

Prețuri bilete CiTYMAGiA la Arena Laminor

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri ce pornesc de la 149 lei (+taxe). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending