Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Christina Aguilera cântă "Say Something" alături de A Great Big World - AUDIO

Christina Aguilera a colaborat cu duo-ul A Great Big World pentru noul single "Say Something". Piesa a fost compusă de Ian Axel și Chad Vaccarino, ideea unui duet aparținându-i artistei pop.

Publicat

pe

Christina Aguilera / A great Big World
Christina Aguilera / A great Big World

"Piesa "Say Something" a ajuns la mine într-o perioadă în care mă simt cu adevărat inspirată. Este atât de simplă, aproape șoptită, și aproape că cere să fie auzită, să i se răspundă în cel mai onest și umil mod cu putință. (...) Momentan accept doar proiecte pe care le simt cu adevărat, care reprezintă ceva pentru mine, cea care sunt aici și acum", a mărturisit Christina Aguilera.

Duetul pentru piesa "Say Something" a fost unul neplanificat, membrii duo-ului A Great Big World fiind plăcut surprinși de dorința Christinei Aguilera de a se implica în acest proiect. Ian Axel și Chad Vaccarino, membrii tinerei formații din New York, au ajuns în atenția mediatică recent, odată cu lansarea single-ului "This Is The New Year", ce a intrat în Billboard Mainstream Top 40 Chart în mai 2013. Trupa a semnat anul acesta un contract cu Epic Records, urmând ca în perioada următoare să fie dezvăluite noi compoziții. Înainte de a fi înregistrată varianta de duet a piesei "Say Something", single-ul a fost lansat în septembrie 2013, fiind promovat în cadrul show-ului "So You Think You Can Dance".

Christina Aguilera a revenit anul acesta în juriul emisiunii-concurs The Voice USA, alăturându-se colegilor Adam Levine, Blake Shelton și Cee Lo Green pentru cel de-al cincilea sezon. Din perspectiva sa, întoarcerea pe platourile de filmări a fost ca o reîntregire de familie.

"Înregistrările pentru noul sezon au decurs natural, totul fiind reluat exact din punctul în care îl lăsasem. Umorul de vestiar a rămas neschimbat. Poate capul lui Blake e puțin mai mare (referire la cele trei sezoane în care concurenții săi au câștigat finala), dar în mare au rămas aceeași băieți pe care îi cunosc și îi iubesc."

A Great Big World - "Say Something" (feat. Christina Aguilera)

Industria muzicala

Christina Aguilera a sărbătorit 25 de ani de la albumul de debut - VIDEO

Christina Aguilera le-a pregătit o surpriză fanilor cu ocazia aniversării a 25 de ani de la lansarea albumului de debut. Artista a gândit o sesiune muzicală cu reinterpretări ale unor piese cunoscute de pe material, dar și cu invitați surpriză, precum Machine Gun Kelly și Sabrina Carpenter.

Publicat

pe

Christina Aguilera - sesiune aniversară 25 de ani
Christina Aguilera - sesiune aniversară 25 de ani │ FOTO: captură YouTube / Christina Aguilera

Christina Aguilera a făcut echipă cu Spotify pentru a-și reinventa emblematicul album din 1999. Cea de-a 25-a aniversare a discului a fost sărbătorită prin lansarea unul EP live care include șase cântece de pe albumul original, precum și a unui recital special.

În cadrul evenimentului, Aguilera întâmpină o serie de invitați speciali, printre care Machine Gun Kelly pentru un solo de chitară pentru piesa "Genie in a Bottle", producătorul Ron Fair și compozitoarea Heather Holly, care au lucrat la înregistrarea albumului original. Mai mult, Holly i se alătură Christinei pentru interpretarea melodiei "Obvious", pe care au scris-o împreună.

În încheierea recitalului, Aguilera îi urează bun venit colegei sale de breaslă, Sabrina Carpenter, pentru un duet impresionant pentru "What a Girl Wants".

Christina Aguilera a mai interpretat cântece apreciate precum "Come On Over", "I Turn to You" și "Reflection", cea din urmă apărând pe coloana sonoră a filmului "Mulan" din 1998.

VIDEO: Sesiune aniversară Christina Aguilera

Citește în continuare

Trending