Sophie Ellis-Bextor și-a anunțat întoarcerea în peisajul muzical. După mai bine de doi ani în care a promovat albumul "Make a Scene", a susținut concerte în Sydney și Melbourne și a colaborat cu DJ precum Bob Sinclar și Mathieu Bouthier, artista britanică revine cu cel de-al cincilea material discografic. "Wanderlust" este un proiect de care Ellis-Bextor este extrem de încântată, pentru acest nou disc lucrând cu Ed Harcourt, cântăreț de muzică pop cunoscut pentru albumul "Here Be Monsters".
"Iată coperta albumului. Discul numărul 5.Wanderlust. Disponibil pe piață începând cu 20 ianuarie 2014. Sunt extrem de entuziasmată și mândră de rezultat", a anunțat Sophie Ellis-Bextor pe Twitter.
Noul material discografic este unul conceptual, artista anunțând într-un interviu că tracklistul ar putea cuprinde 8 piese. În martie 2013 a apărut un demo al unui single nou, intitulat "Young Blood", presa speculând posibilitatea ca melodia să fie extrasă de pe albumul aflat atunci în lucru. Mai târziu această bănuială a fost confirmată, Sophie anunțând că piesa va fi inclusă pe următorul disc.
În mai Sophie Ellis-Bextor a dat de veste fanilor că piesele pentru noul său material sunt gata, la puțin timp după fiind dezvăluite informații privind materizarea melodiilor și titlul albumului.
Sophie Ellis-Bextor a ajuns în atenția industriei muzicale în 2001, odată cu lansarea discului "Read My Lips". Albumul a inclus hituri precum "Murder on the Dancefloor", "Get Over You" și "Music Gets the Best of Me".