Vânătoarea după o audiență cât mai mare stimulează imaginația. Astfel, producătorii emisiunii Vocea Rusiei (The Voice) s-au gândit să aducă un concurent surpriză - Președintele Vladimir Putin. Interpretarea acestuia a întors 3 scaune, iar jurații au avut reacții cât mai amuzante. Înregistrarea întâmplării o puteți urmări la finalul articolului.
După difuzarea emisiunii, producătorii au dezvăluit că Putin nu a fost prezent la Vocea Rusiei și că au proiectat pe un ecran imens o înregistrare mai veche cu Președintele Rusiei cântând celebra piesă "Blueberry Hill". În realitate, momentul artistic a avut loc în decembrie 2010, în cadrul unui eveniment caritabil, unde au participat numeroase vedete din cinematografie și televiziune.
Lansat petru prima dată în 1940 de către Gene Autry, "Blueberry Hill" este unul dintre cele mai cunoscute cântece din istoria rock 'n' roll-ului. În 1956, versiunea realizată de Fats Domino a ajuns hit internațional. "Blueberry Hill" a petrecut 3 săptămâni pe locul 2 în Billboard Top 40 și 8 săptămâni pe locul 1 în clasamentul R&B Best Sellers. Revista Rolling Stone a plasat piesa cântată de Fats Domino pe locul 82 în lista Cele mai bune 500 de cântece din toate timpurile.