"The Ludic Ocean" este cea mai nouă piesă lansată de The Veils, un proiect românesc de muzică ambientală. Cântecul este extras de pe viitorul album "Lumine", anunțat să apară "în curând". Compoziția este semnată de Daniel Dorobanțu care a lucrat la mixaj, mastering și producție alături de Dan Griober și inginerul de sunet Attila Lukinich. Piesa este interpretată de Ionuț Dorobanțu, care a cântat la 4 chitări acustice. Thy Veils își propune ca "The Ludic Ocean" să fie o călătorie spre ludic, inocență, spre un sentiment călduros, abundent, protector, spre entuziasmul începutului.
Thy Veils produce și artă video ambientală, pe care o face acum disponibilă și în mediul online. Primul upload este o compilație de elemente Space Art realizate în acest an. Materialul este acompaniat de un fragment din piesa "Nest Choir", ce se va regăsi noul album "Lumine".
Thy Veils este un proiect ce a devenit nume, un concept ajuns stil, o meditație minimalistă și complexă. Născută din realitatea finalului de mileniu trecut, crescută cu mijloace de expresie și comunicare digitale, arta Thy Veils vorbește, printr-o viziune închegată, despre explorare, despre experiment, despre căutare, adică despre sfera nedefinitului, a mișcării, a cuantelor - Thy Veils
Thy Veils a fost fondat în 1995 de către Daniel Dorobanțu, fiind un pionier în muzica ambientală din România. Discografia proiectului înseamnă 4 albume de studio și un DVD cu eseuri video-ambient non-narative. De-a lungul timpului Thy Veils a colaborat cu mulți artiști și a compus muzică pentru diferite filme, devenind în scurt timp un nume respectat în scena artistică internațională de specialitate.