Melodia a fost cântată în diferite concerte pe parcursul verii, inclusiv la B'estfest, însă nu apăruse o variantă de studio şi mai ales un invitat pe aceasta. "În culori" a beneficiat de producţia lui Bogdan Popoiag/R.O.A., fiind este o colaborare între noua formulă a trupei şi Deliric 1. Solistul Ştefan Matei a apărut la rândul său pe albumul semnat de rapper în 2011 intitulat "Inspecţia Tehnică Periodică", mai precis pe melodia "Piese de Schimb".
Componenţa în care vom regăsi formaţia în timpul concertelor live este următoarea: Ştefan Matei - voce, Cătălin Rădoi - chitară, voce, Claudiu Ştirbei - tobe, Niculae Cazacu – sintetizatoare, xilofon, armonică, Hasan Nabulsi - bass, Sofian Miron - saxofon, voce, Jean-Victor Piloiu - chitară, backing vocals şi Ati de Chile - percuţii. Această formulă vine la pachet cu o schimbare evidentă a stilului muzical adoptat de trupă, lucru uşor sesizabil prin mix-ul instrumental existent. De asemenea, pe lângă piesele cunoscute semnate Les Elephants Bizarres, momentele live conţin în prezent şi două surprize-cover-uri: hit-ul"Get lucky” (Daft Punk & Pharrell Williams ) şi"Electric feel” (MGMT).
Formaţia poate fi ascultată live în această seară în Colectiv, dar şi pe 19 octombrie la petrecerea aniversară a revistei Sunete. Deliric 1 va putea fi văzut pe 27 octombrie, la lansarea mixtape-ului "Delicatese" în locaţia The Silver Church.
Update: Din trupa Les Elephants Bizarres nu mai fac parte de astăzi, 18 octombrie, doi instrumentişti, Cătălin Rădoi (unul dintre membri fondatori) şi Hasan Nabulsi, anunţul fiind făcut pe pagina oficială a trupei. Astfel, la bass, se alătură Mihai Marin, un fost component al formaţiei din perioada de început.