După o pauză discografică de doi ani, Laura Pausini revine cu un nou single de pe albumul retrospectiv "The Greatest Hits: Celebrating 20th Anniversary of Career" . Piesa se numește "Limpido"și conține versuri în limbile italiană și engleză. Pentru această melodie, Laura Pausini a colaborat cu Kylie Minogue, artista de origine italiană declarându-se încântată de acest proiect.
"Colaborarea cu Kylie a fost pentru mine o experiență minunată. Ea este o doamnă și o artistă cu trăsături diferite de ale mele și din acest motiv întotdeauna m-a fascinat muzica ei. Mereu am fost de părere că cele mai bune colaborări se nasc prin îmbrățișarea diversității și încercarea de a descoperi prin intermediul acestor experiențe noi modalități de exprimare a emoțiilor", a declarat Laura Pausini.
Laura Pausini este printre cei mai proeminenți artiști italieni, având în palmares trei premii Grammy, unul Billboard și patru World Music Awards. Cântăreața are la activ zece albume de studio și două compilații, având piese înregistrate în engleză, italiană, franceză, spaniolă și portugheză. Albumul său de debut a fost lansat în 1993, devenind în scurtă vreme un succes la nivel internațional.
Singurul album în limba engleză al Laurei Pausini se numește "From the Inside" și a fost lansat în 2002. Cifra de vânzări a acestui material discografic nu s-a ridicat însă la așteptări, piesele în limba italiană rămânând în continuare preferatele publicului. În plus, conform statisticilor furnizate de Warner Music Italy, Laura Pausini a vândut până în 2011 peste 45 de milioane de albume în întreaga lume.
Noul single "Limpido" poate fi achiziționat de pe iTunes la prețul de 1.29 dolari. Albumul cu hituri al artistei, de pe care a fost extrasă această piesă, va fi promovat în perioada următoare printr-un turneu mondial. Laura Pausini va concerta începând cu decembrie 2013 în țări precum Franța, Belgia, Suedia, Brazilia, Argentina.