Tudor Gheorghe, unul dintre cei mai mari grăitori ai tradiției românești, reușește de fiecare dată să prezinte concepte noi pentru concertele pe care le susține și să reinterpreteze într-o manieră originală moștenirea de veacuri a românilor. Talentul său și prezența scenică sunt inconfundabile, iar sălile de concert sunt pline, la fiecare apariție a sa.
"De fiecare dată cand îl ascult - și asta se întâmplă des - Tudor Gheorghe îmi confirmă bănuiala că poezia românească - populară și culta - poate mișca munții. (...) Problema mea, inhalând prin toți porii melodia ființei sale, este cum să-mi stăpânesc o lacrimă de dragoste, admirație și mândrie că poate exista acest fenomen...", spunea Marin Sorescu.
În "Pelerini din țara nimănui", maestrul Tudor Gheorghe dă viață prin cântec versurilor a doi poeți de marcă, Grigore Vieru și Mircea Micu, într-o inconfundabilă interpretare și sub bagheta dirijorului Marius Hristescu.
Concertul din data de 17 octombrie de la Sala Palatului face parte din turneul național de promovare "Pelerini din țara nimănui", desfășurat în perioada 10 octombrie - 2 decembrie în peste 30 de orașe din România, și își propune să aducă un omagiu creațiilor nemuritoare ale acestor poeți și să imprime un suflu artistic în randul spectatorilor.
Concertul "Pelerini din țara nimănui" este un eveniment susținut de către Domeniul Coroanei – Segarcea și face parte din turneul de promovare a poeziei și muzicii cu același titlu. Biletele pentru concertul de pe 17 octombrie sunt disponibile în rețeaua Eventim, prețurile variind între 50 și 140 lei.