"Am simțit să Sacha nu e potrivit pentru rol. Nu am fi vrut să transformăm filmul într-o parodie. Vrem ca oamenii să simtă povestea, să fie mișcați de viața lui Freddie", a declarat Roger Taylor pentru The Sun.
Aceasta a fost justificarea oferită de fostul baterist Queen pentru decizia de a-l exclude pe Sacha Baron Cohen de pe lista pretendenților la rolul lui Freddie. Actorul britanic și-a creat, de altfel, o reputație în industria cinematografică prin ipostazierea unor personaje excentrice precum Borat, Bruno și Ali G. Deși apariția în "Hugo" demonstrează că Sacha poate interpreta și roluri fără tentă de parodie, eticheta a fost deja atribuită, percepția publică fiind dificil de schimbat.
Pe de altă parte, Dan Mazer, coproducător al personajelor Borat și Bruno, susține că Sacha Baron Cohen nu are resentimente legate de pierderea rolului principal în noul film biografic bazat pe viața lui Freddie Mercury.
"Probabil că Sacha nu ar fi fost potrivit pentru rol oricum. El are de obicei o viziune destul de clară în privința felului în care vrea sa interpreteze un anume personaj. Dacă simte că nu poate să livreze ceva, atunci nu-și mai dorește acel rol."
Noul pretendent pentru rolul lui Freddie este Daniel Radcliffe, tânărul actor britanic ce a jucat rolul lui Harry Potter vreme de aproximativ un deceniu.
"Daniel are cam aceeași înălțime ca și Freddie, spre deosebire de Sacha, care e mult mai înalt. De asemenea, Daniel chiar poate cânta", a declarat recent o sursă internă.