Regizorul Kenny Leon a dezvăluit că va pune în scenă un musical ce are la bază muzica rapperului Tupac. Producția hip hop se intitulează "Hollar If Ya Hear Me" și prezintă povestea unei iubiri necondiționate. De asemenea, Leon va pune accentul pe mesaje anti-violență. Cu toate că musicalul va folosi piesele lui Tupac, acesta nu va face nici o referire la viața artistului. Într-un interviu pentru The Wall Street Journal, regizorul a explicat că prin acest musical își dorește să schimbe percepția greșită a unor oameni asupra hip hop-ului.
Când citești atent versurile lui Tupac îți dai seama că el vorbea despre lucruri universale precum onoare, trădare sau familie. Pur și simplu își dorea să vorbească despre viață, despre ce înseamnă să trăiești în America și să-ți crești o familie acolo, a spus Leon.
În prezent, regizorul se află în căutarea unor actori multitalentați care pot spune o poveste, pot dansa hip hip și pot face rap. Leon a mărturisit că are în vedere un grup de 24 de persoane, dar nu poate da mai multe detalii, momentan.
Tupac Shakur a fost un dintre cei mai de succes rapperi din lume și un pionier al genului gangsta rap. Părinții artistului au fost membrii ai celebrului grup Black Panther Party, ce lupta contra rasismului, iar ideologiile lor s-au reflectat puternic în muzica lui Tupac. Din păcate, stilul de viață gangsta i-a adus rapperului numeroase conflicte cu artiști, case de discuri și producători. Tupac s-a stins din viață la numai 25 de ani, când a fost împușcat în Las Vegas (1996). Moartea acestuia a zguduit întreaga lume a hip hop-ului, fiind un semn de alarmă că violențele între rapperi au atins un punct critic. În urma tragicului incident, numeroși artiști au decis să renunțe la divergențe, să facă pace și să se susțină reciproc pentru a consolida industria hip hop-ului.