Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Motorhead a lansat piesa "Crying Shame" - AUDIO

Noul album Motorhead, intitulat "Aftershock", va fi lansat pe data de 21 octombrie 2013. Noul single de promovare este piesa "Crying Shame". Discul vine după 3 ani de la ultimul material "The World Is Yours" din 2010 iar pe 7 noiembrie la Zurich, Elveția, trupa va susține primul concert din cadrul turneului de promovare.

Publicat

pe

Motorhead

Noul album Motorhead, intitulat "Aftershock", va fi lansat pe data de 21 octombrie 2013. Noul single de promovare este piesa "Crying Shame". Discul vine după 3 ani de la ultimul material "The World Is Yours" din 2010 iar pe 7 noiembrie la Zurich, Elveția, trupa va susține primul concert din cadrul turneului de promovare.

Albumul cu numărul 21 a fost înregistrat în studiourile RG Studios din North Hollywood și este produs de Cameron Webb. Lemmy, solistul formației este atât de mândru de material încât a ascultat încontinuu în ultimele luni noile piese. "Fură-l dacă trebuie, cumpără-l dacă poți" - le-a transmis Lemmy fanilor Motorhead.

În ultimii ani, trupa nu s-a ocupat doar de muzică. Motorhead și-a lansat propria marcă de căști - Motorheadphones, cu un design conceput special pentru ascultătorii muzicii rock. Formația și-a deschis un magazin de băuturi alcoolice - Motorhead Drinks Shop, în cadrul căruia vinde propriile mărci de vodka, bere și vin.

Noul turneu este așteptat cu nerăbdare de către fani întrucât, vara aceasta, Motorhead a anulat o serie de concerte din Europa, din cauza problemelor de sănătate ale lui Lemmy. Artistului în vârstă de 67 de ani i-a fost descoperit un hematom, iar doctorii i-au interzis că concerteze până nu rezolvă problema. De asemenea, se pare că acesta are probleme cu inima și este nevoit să folosească un defibrilator.

Pe cei de la Motorhead am avut ocazia să-i vedem live anul trecut, în cadrul festivalului OST Fest. Trupa a fost headliner în ultima zi de festival. Concertul a avut loc la Romexpo, pe 17 iunie - Vezi poze de la concert și citește recenzia.

Motorhead - "Crying Shame"

Tracklist "Aftershock":

  1. Heartbreaker
  2. Coup De Grace
  3. Lost Woman Blues
  4. End Of Time
  5. Do You Believe
  6. Death Machine
  7. Dust And Glass
  8. Going To Mexico
  9. Silence When You Speak To Me
  10. Crying Shame
  11. Queen Of The Damned
  12. Knife
  13. Keep Your Powder Dry
  14. Paralyzed

Motorhead a luat naştere în 1974 la iniţiativa lui Lemmy Kilmister şi a reuşit să vândă în cei 38 de ani de muzică peste 50 de milioane de discuri în întreaga lume. Albume precum "Overkill", "Bomber", "Ace Of Spades" sau "1916", au adus formației popularitatea la nivel mondial și distincţii precum Discul de Argint pentru "Bomber" în 1980, o nominalizare la Grammy pentru "1916" în 1991, sau Discul de Aur pentru piesa "The Game" în 2001.

Trending