Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Pacha Man și Alex Velea au lansat "Aia e" - VIDEOCLIP

Pacha Man și Alex Velea continuă petrecerea din "E marfă tare" în noul videoclip "Aia e". Odată cu lăsarea nopții dansatoarele provocatoare își fac apariția pe ritmuri de reggae.

Publicat

pe

Pacha Man și Alex Velea - "Aia e"
Pacha Man și Alex Velea - "Aia e"

"Aia" este cel mai nou clip realizat de HaHaHa Production. Pacha Man și Alex Velea se distrează în același cartier din "E marfă tare". De această dată, nisipul a dispărut, iar odată cu lăsarea nopții își fac apariția pe străzi dansatoarele provocatoare. Melodia are puternice influențe de reggae, astfel că ritmurile sunt perfecte pentru dansuri lascive, seducătoare și urbane. Cu toate că sunt înconjurați de atâtea domnișoare, Pacha Man și Alex Velea cântă despre o singură fată specială - "Aia e".

Piesa asta dă dependență! Îți intră în cap, nu îți dă pace și te face să o cânți fără să vrei. Cât despre videoclip, rămâne să te convingi singur… e demențial!, spune Pacha Man.

Pacha Man a revenit în forță anul acesta, alăturându-se echipei de la HaHaHa Production. Acesta a realizat diverse colaborări, dintre care cele mai cunoscute sunt cea cu Ștefan Bănică la "Alerg printre stele" și cu Corina la single-ul "Pernele moi".

Pacha Man s-a impus pe scena muzical din România încă din anul 1998, când a lansat albumul de debut "Globul de cristal", fiind primul artist român care a abordat genul reggae cu influențe rap. Pasiunea lui pentru acest stil a venit din cei șapte ani trăiți în Canada și Statele Unite, unde petrecut mult timp alături de imigranții din Africa. Atras de cultura și muzica lor, Pacha Man a rămas fidel acestui gen. Cel mai de referință single al artistului rămâne "Același sânge", apărut în 2003 și pe vinil.

Pacha Man feat. Alex Velea - "Aia e"

Trending