Katy Perry a lansat și un lyric video pentru noul single "Roar". Versurile sunt ilustrate amuzant cu ajutorul unor emoticoane.
"Roar", noul single al lui Katy Perry, era programat să apară în cursul zilei de astăzi, dar cineva nu a mai avut răbdare și a postat pe net melodia înaintea artistei. În general, asemenea întâmplări generează reacții de revoltă din partea muzicienilor, dar Katy Perry a abordat situația cu umor. Aceasta a lansat single-ul cu o zi mai devreme alături de mesajul: "Se pare că tigrul a scăpat din cușcă!!!". "Roar", pe care îl puteți asculta mai jos, rămâne ca sound în zona pop-rock. Mesajul, în schimb, este mult mai agresiv față de ce a lansat Perry până acum. Artista este "o adevărată tigroaică al cărei răget va fi auzit de întreaga lume".
"Roar" este primul extras de pe noul album al lui Perry. Intitulat "Prism", materialul cu numărul 4 va fi lansat pe 22 octombrie. Acesta va include numeroase colaborări cu artiști și producători ca Sia Furler, Max Martin, Dr. Luke, Bonnie McKee și deja celebrul Diplo, care a devenit în ultima perioada preferatul cântăreților. Katy Perry a dezvăluit și alte 2 titluri de pe album: "Double Rainbow" și "Bad Photographs". Legat de sound, artista a precizat că nu vrea să facă o continuare a discului "Teenage Dream" și că noul material va avea elemente mai "dark".
În plus, pentru promovarea albumului, Perry a ales o metodă mai puțin convențională: un tir auriu cu inscripția "Katy Perry - Prism - 10-22-13" care se plimbă pe străzile din Los Angeles.