Electra Mustaine începe să pășească pe urmele tatălui său Dave Mustaine. La doar 15 ani, aceasta a avut curajul să interpreteze celebrul cântec "A Tout Le Monde", lansat de Megadeth în 1995. Melodia a fost cântată în duet cu Jason Kertson, în cadrul unei emisiuni de televiziune din Seattle intitulată "New Day Northwest", iar mai jos puteți urmări înregistrarea momentului.
Jason Kertson provine, de asemenea, dintr-o familie de artiști cunoscuți. Acesta este nepotul lui Rob Lind, care a cântat la saxofon și muzicuță în grupul de garage rock-protopunk The Sonics. Formată în 1960, trupa a fost foarte populară în Seattle. În plus, cei de la The Sonics s-au reunit în 2007, după aproape 40 de ani.
Electra și Jason au fost invitați în emisiune pentru a promova un concert caritabil la care vor cânta chiar astăzi, pe 22 august. Evenimentul este organizat de Operation Ward 57, o fundație care vine în ajutorul membriilor militari americani. Publicul prezent la spectacol va putea dona orice sumă dorește.
"A Tout le Monde" a fost cel de-al patrulea single extras de pe albumul "Youthanasia", lansat de Megadeth în noiembrie 1994. Videoclipul piesei a trezit numeroase controverse și a fost interzis pe MTV întrucât "era pro suicid".
Nu este un cântec despre sinucidere. Piesa vorbește despre acel moment în care cineva drag moare, fără să mai aibă ocazia să spună ceva celor apropiați. Este o oportunitate pentru cei care s-au stins din viață să aibă un ultim cuvânt. Cântecul reflectă propria perspectivă, ceea ce cred că aș vrea să le spun celor pe care îi iubesc, înainte de a muri. Să spunem că aș mai avea doar 3 secunde de viață, atunci aș spune întregii lumi, tuturor prietenilor mei că îi iubesc și că trebuie să-i părăsesc. Acestea ar fi ultimele mele cuvinte, care m-ar elibera. Nu vreau să spun că îmi pare rău, sau că o să-mi fie dor de ei, sau că o să-i aștept într-un alt univers. Vreau doar să le spun că-i iubesc pe toți, cu bune și cu rele, a explicat Dave Mustaine într-un interviu realizat în acea perioadă.