Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

30 Seconds to Mars a lansat "City Of Angels" - LYRIC VIDEO

30 Seconds To Mars a lansat un nou lyric video, piesa promovată fiind "City Of Angels". Single-ul este extras de pe ultimul album al trupei, "Love, Lust, Faith and Dreams" și a fost compus de solistul trupei, Jared Leto.

Publicat

pe

Jared Leto (30 Seconds To Mars)
Jared Leto (30 Seconds To Mars) │ FOTO: favim.com

După piesele "Up In The Air", "Conquistador", "Birth", "The Race" și "Do Or Die", extrase de pe albumul "Love, Lust, Faith and Dreams" și promovate prin clipuri pe YouTube, 30 Seconds To Mars dezvăluie încă un lyric video. Noul single este "City Of Angels" și a fost lansat oficial pe 30 iulie 2013, debutând pe poziția 33 în UK Rock Chart.

Videoclipul pentru piesa "City Of Angels" se află deja în producție, filmările ce s-au desfășurat pe 18 și 19 august în Los Angeles, California, urmând a fi prelucrate în următoarele zile. Regizorul clipului este nimeni altul decât solistul Jared Leto, cunoscut și sub pseudonimul Bartholomew Cummins. În stilul devenit deja o emblemă 30 Seconds to Mars, videoclipul va fi de fapt un film de scurtmetraj ce va spune povestea orașului îngerilor prin elemente simbolic alese: priveliști cu zone stâncoase, picturi murale, o persoană ce îl va imita pe Michael Jackson și oameni ai străzii, plătiți de Leto pentru prezența în clip.

Albumul "Love, Lust, Faith and Dreams", de pe care a fost extras și noul single "City Of Angels", conține 12 piese, Jared Leto fiind implicat atât în procesul de compunere a pieselor cât și în cel de producție, colaborând de asemenea cu Steve Lillywhite (U2, The Killers, The Rolling Stones, Dave Matthews Band, Peter Gabriel, Talking Heads, Morrissey, The Pogues, David Byrne, Siouxsie and the Banshees, Simple Minds, The Psychedelic Furs, Beady Eye etc.). Din perspectiva lui Leto materialul este un nou început creativ pentru 30 Seconds to Mars.

"Albumul reprezintă mai mult decât o evoluție, este un nou început. Din punct de vedere creativ am explorat noi frontiere, rezultatul fiind unul neașteptat și totodată inspirațional."

30 Seconds to Mars - "City Of Angels"

Muzică și film

Jared Leto îl va interpreta pe antagonistul Skeletor în filmul "Masters of the Universe"

Jared Leto se alătură viitorului film live-action "Masters of the Universe" în rolul lui Skeletor, antagonistul cu față de craniu și inamicul lui He-Man, cel mai mare războinic al planetei Eternia. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Thirty Seconds To Mars - Rescue Me
Thirty Seconds To Mars - Rescue Me

Povestea fascinantă a "Masters of the Universe" va beneficia de o adaptare cinematografică live-action, sub regia lui Travis Knight. Odată cu rolul lui Leto, a fost dezvăluită o parte din grupul de acoliți ai lui Skeletor. Sam C. Wilson va juca rolul lui Trap Jaw, Kojo Attah îl va interpreta pe Tri-Klop, iar Hafthor Bjornsson va deveni Goat Man.

Aceștia li se vor alătura actorilor deja confirmați în distribuție: Nicholas Galitzine este eroul He-Man, Camila Mendes este Teela, compatriotul de încredere al lui He-Man, Idris Elba este tatăl ei, Man-at-Arms, iar Alison Brie intră în rolul locotenentului lui Skeletor, Evil-Lyn.

Chris Butler, David Callaham, Aaron și Adam Nee au lucrat la scenariul filmului. Escape Artists și Mattel Films sunt producătorii peliculei, care este programată de lansare pe 5 iunie 2026.

Mai multe detalii despre viitorul film "Masters of the Universe" nu au fost încă dezvăluite. Însă, având in vedere natura fantastică a materialului sursă - care a început sub formă de figurine, în 1982, urmat de îndrăgitul serial animat "He-Man and the Masters of the Universe" în 1983 - ne putem aștepta la un film cu adevărat special, plin de adrenalină și de spectaculoase efecte CGI.

Jared Leto are la activ și alte roluri de antagoniști sau anti-eroi. Enumerăm Joker în "Suicide Squad" din 2016, urmat de Niander Wallace, CEO-ul diabolic din "Blade Runner 2049" sau vampirul Morbius din filmul cu același nume din 2022. Leto urmează să apară ca protagonist în "Tron: Ares" de la Disney, alături de Evan Peters și Greta Lee.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Cum ar putea arăta setlistul concertului Thirty Seconds to Mars de la București?

Au mai rămas doar câteva zile până la concertul Thirty Seconds to Mars de la Arena Laminor. Pe 25 octombrie, trupa americană va readuce la București un show electrizant, ce va cuprinde cele mai îndrăgite melodii din discografie. Ne-am gândit cum ar putea să arate programul muzical, așa că invităm și pe tine să-l consulți.

Publicat

pe

Jared Leto / Thirty Seconds to Mars
Jared Leto / Thirty Seconds to Mars │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

După concertul de la Romexpo din 2014 și show-ul de la Electric Castle din 2019, Thirty Seconds to Mars va reveni în București pe 25 octombrie 2024, în cadrul turneului "Seasons Tour", ce promovează cel mai nou album de studio - "It's the End of the World, But It's a Beautiful Day". A fost lansat pe 15 septembrie 2023 și marchează primul disc fără chitaristul Tomo Miličević, care a părăsit trupa în iunie 2018.

Turneul de promovare a atins mai multe continente, iar printre cele mai recente concerte se numără cele din Serbia, Kazahstan, Uzbekistan, Georgia sau Azerbaijan. Chiar dacă programul muzical a diferit ușor de la show la show, majoritatea pieselor au rămas neschimbate. Am consultat setlist-urile concertelor mai sus menționate și am găsit numeroase asemănări.

Ce melodii ar putea cânta Thirty Seconds to Mars la București?

Thirty Seconds to Mars pare că a pregătit un setlist care să mulțumească toți participanții la concert. La show-urile anterioare, formația a interpretat piese atât în variantă electrică, cât și acustică, dar și un cover al piesei "Stay (Rihanna ft. Mikky Ekko). În ceea ce privește cântecele proprii, Thirty Seconds to Mars a purtat publicul prin aproape toate albumele lansate până acum.

(*Noi le vom prezenta cronologic, însă așezarea în setlist va aparține trupei).

"A Beautiful Lie", "From Yesterday". "Attack" sau "The Kill" sunt extrase de pe cel de-al doilea album de studio, "A Beautiful Lie". Trupa a interpretat melodii de pe "This Is War", lansat în 2009. Este vorba despre cântece precum "Kings and Queens", "Hurricane", "This Is War", "Night of the Hunter", "Closer to the Edge".

Călătoria muzicală a continuat cu discul "Love Lust Faith + Dreams" și melodii ca "Up in The Air", "City of Angels", "Do Or Die". Următorul la rând a fost albumul "America" (2018), pus în evidență de "Walk On Water", "Rescue Me", "Hail to the Victor", "Remedy".

Bineînțeles, recentul "It's the End of the World, But It's a Beautiful Day", vedeta turneului, a fost explorat prin cântecele "Seasons", "Get Up Kid" sau "Stuck".

Prețuri bilete concert Thirty Seconds to Mars la București 2024:

Consultarea concertelor trecute este un exercițiu bun pentru cei interesați de show-ul de la Arena Laminor. Însă, cea mai bună soluție este să participi și să experimentezi live programul muzical. Biletele de acces încă se găsesc online, la prețuri ce pornesc de la 259 lei (+ taxe). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Trending