Nostalgia a cuprins-o pe Delia, care și-a adus aminte de primele sale apariții la TV. Artista a căutat prin arhive și a descoperit primul său videoclip, pe care îl puteți urmări mai jos. Clipul a fost filmat în anul 2000 pentru melodia "Un calculator o șansă în plus", iar Delia avea pe atunci doar 18 ani.
Videoclipul a fost realizat pentru promovarea campaniei "Un calculator, o șansă în plus în viitor", inițiată de Procter & Gamble în anul 2000. Împreună cu ajutorul celor de la IBM, Xnet, Ministerului Educației Naționale, Organizației "Salvați Copiii", programul își propunea să doteze gratuit cu calculatoare cât mai multe școli din România care aveau și laboratoare de informatică. În campanie s-au implicat și cei de la Pro TV, care au și produs videoclipul futurist în care apare Delia. În plus, muzica și versurile sunt semnate de Loredana Groza.
Delia s-a născut într-o familie de muzicieni, astfel că interesul său pentru muzică a fost susținut de la început de către familie. A studiat la Liceul de Muzică "Dinu Lipatti" și apoi la Conservatorul de Muzică din București, unde s-a specializat pe pian și flaut. Debutul muzical s-a produs în 1999 - 2000, când piața românească a fost invadată de trupe și artiști pop dance. Delia a devenit cunoscută ca jumătatea feminină a formației N&D, în care cânta împreună cu Nicolae Marin. Duo-ul a avut mare succes și a rezistat până în 2003, când artista a decis să înceapă o carieră solo. Primul album solo lansat a fost "Parfum de fericire" din 2003, iar până în prezent Delia se bucură de un public numeros. Cel mai recent single al artistei se intitulează "U (Fighting with my ghosts" și este un melanj de chill out, funky jazz și groove.