Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Alexandra Stan este în spital după ce a fost bătută de managerul său

Alexandra Stan susține că a fost bătută de managerul său Marcel Prodan. Aceasta este în spital în stare de șoc, după agresiunile verbale și fizice îndurate.

Publicat

pe

Interpreta single-ului "Mr. Saxobeat", Alexandra Stan a fost agresată fizic și verbal de producătorul și managerul său Marcel Prodan (2013)

Tânăra cântăreață Alexandra Stan, care a cunoscut succesul la nivel internațional, a fost victima unui tratament agresiv și abuziv din partea managerului său, Marcel Prodan. Artista de numai 24 de ani a ajuns internată în spital cu fața tumefiată, cu răni grave la nivelul ochilor, la cap, la rinichi și vânătăi pe tot corpul. Alexandra a povestit că incidentul a avut loc sâmbăta trecută și a pornit de la o discuție despre bani. Aceasta a trecut prin câteva ore de coșmar și încă se află în stare de șoc. A fost bătută în studioul de înregistrări, dar și în mijlocul străzii și în mașină. În prezent, aceasta este internată la spitalul din Medgidia, unde trebuie să mai facă anumite analize. Momentan nu a exista nici o declarație oficială din partea lui Marcel Prodan privind cele întâmplate.

Interpreta single-ului "Mr. Saxobeat", Alexandra Stan a fost agresată fizic și verbal de producătorul și managerul său Marcel Prodan (2013)

Interpreta single-ului "Mr. Saxobeat", Alexandra Stan a fost agresată fizic și verbal de producătorul și managerul său Marcel Prodan (2013)

Întreaga poveste a izbucnit luni, 17 iunie, când Alexandra a decis să dezvăluie adevărul despre relația cu managerul său Marcel Prodan și despre ce se ascunde în spatele unei imagini de succes. Cântăreața a intrat în legătură cu diferite publicații și televiziuni românești și a acceptat să se prezinte în fața camerelor cu fața tumefiată și plină de vânătăi. Astfel, aceasta a vrut și să dezmintă mesajul apărut pe conturile sale oficiale de Facebook și Tweeter, potrivit căruia managementul anunța că artista a fost victima unui accident rutier, motiv pentru care anulează următoarele concerte. Alexandra a declarat că ea nici măcar nu avea acces la respectivele conturi, care erau controlate exclusiv de Marcel Prodan și echipa sa.

În urma interviurilor date a ieșit la suprafață nu doar tragicul eveniment, ci și alte întâmplări și tratamente verbale agresive și jignitoare pe care artista le-a acceptat de-a lungul timpului. De asemenea, vorbind despre partea financiară și managerială, se pare că lucrurile s-au desfășurat într-un mod lipsit de profesionalism.

"Vineri seara m-am dus să îi arăt costumația pentru concertul de promovare de marți, din Spania. L-am intrebat de bani, dacă se poate să primesc banii pe ultimele concerte. Nu mi-a mai dat bani de anul trecut. Tot timpul mi-a dat cu țârâita…A început să fie agresiv verbal. 

Nici nu știu câți bani am de luat. De trei ani cânt unde mă trimit ei, nu comentez. Dar de câte ori am intrebat de bani a ieșit cu ceartă. Acum câteva luni am întrebat de bani și a ieșit scandal. Până la urmă ei sunt manageri și sunt obligați să-mi spună. L-au dat și pe tatăl meu afară din firmă acum vreo 6 luni. Am și eu nevoie de bani, că de șase luni nu am mai primit nimic. Și au fost tot felul de investiții.

M-a smucit, tot încerca să mă dea afară din casă... M-a prins de gât și mi-a rupt lanțul, care a rămas acolo. De asemenea, au mai rămas acolo hainele și un laptop. Am plecat, m-am calmat.

Sâmbătă m-am dus să fac repeții pentru piesa nouă. De fața cu angajații de la studio, el a început să mă jignească, să îmi spună că nu fac canto, că am voce nașpa. Am încercat să îl calmez, el a continuat să mă jignească, a devenit agresiv fizic. M-a lovit și am leșinat. M-am trezit după două ore în studio, invelită cu o pătură.

M-a scos din mașină, mi-a dat picioare în spate, mi-a dat în rinichi și eu am un singur rinichi. Eu tot încercam să fug, nu mai puteam să stau să mă bată, a trecut o mașină de poliție înspre Constanța, politiștii ne-au văzut, au venit să ne legitimeze, m-au luat și m-au dus la spital", a declarat Alexandra Stan pentru Știrile Pro TV.

Producătorul muzical și managerul Marcel Prodan a contactat-o pe artistă în anul 2009, iar de atunci Alexandra Stan a însemnat un produs realizat exclusiv de acesta. Primul single a fost "Lollipop (Param Pam Pam)", iar piesa care i-a adus succesul internațional a fost "Mr.Saxobeat". Cel mai recent single "All My People" a fost lansat recent, la începutul lunii mai și s-a bucurat de un videoclip în care apare și Marcel Prodan.

Între Alexandra și Marcel a existat chiar și o relație de dragoste, aceasta mărturisind că l-a iubit foarte mult. Însă, povestea de succes a artistei din România s-a transformat după aproximativ un an într-un coșmar. Alexandra a declarat că a avut încredere în Marcel și la început nu a pus întrebări privind contractele concertelor, sumele încasate sau alte lucruri asemănătoare. Cu timpul, aceasta a cerut niște explicații și a vrut să știe cât valorează munca ei. Potrivit artistei, toate discuțiile despre bani se transformau în certuri monstruoase și de multe ori Marcel o trata ca pe sclava sa aducându-i injurii mai mereu. În plus, în ultimul an de zile producătorul și managerul nu  s-a mai arătat interesat de proiectul muzical Alexandra Stan, single-ul "All My People" venind după o absență de un an.

Alexandra Stan a precizat că a depus o plângere penală împotriva lui Marcel Prodan și că va face tot posibilul să rezilieze contractul cu acesta și să-și recupereze banii cuveniți.

Alexandra Stan - "Mr. Saxobeat"

Trending