Luni, 3 iunie, de la 6 la 7 seara, formația ZOB cântă la Guerrilive Acoustic Session cu Bogdan Șerban. Concertul va avea loc în Energiea, acolo unde publicul s-a întâlnit în edițiile anterioare ale emisiunii cu Luiza Zan & Jimmy Cserkesz Guerrilive, Vița de Vie, Irina Sârbu & Marius Mihalache Band, Jazzybirds, The Mono Jacks, East Roots, Grimus, Dekadens și Alternosfera.
Despre ZOB trebuie sa spunem că activează sub această denumire și în această formulă din 1993. Trei dintre componenții trupei - Moșu (chitară, voce), Lonți (chitară, voce) și Forrest (tobe) – au început să cânte împreună înca din 1988, pe când erau elevi la liceul Matei Basarab, numindu-se inițial Rock Didactic. Vreme de câțiva ani au tot schimbat stiluri, nume și colegi de trupă, până când, în '93, a sosit Vlase, solist vocal și basist, ce s-a impus imediat ca frontman charismatic. Odata cu el a venit și titulatura ZOB dar și stilul cu care cvartetul s-a impus în conștiința publicului: punk.
În 1996, au scos primul album, "Parodisiac", cu cover-uri-parodii. În 1997, semnează un contract cu Zone Records, urmând ca un an mai târziu, să lanseze "Telenovelas", unul dintre cele mai cunoscute albume ale grupului. În anul 2009, cei patru se întorc pe scena muzicală cu albumul "ZuluOscarBravo", creat în acelasi stil ce i-a făcut celebri - punk rock.
Aceasta este a zecea editie a emisiunii Guerrilive Acoustic Session care are loc în Energiea, de unde va fi transmisă live On Air, la Radio Guerrilla, și video live pe pagina de Facebook a radioului. Accesul la concerte se face doar pe baza de invitații, pe care fanii le pot obține participând la concursurile din cadrul emisiunii Guerrilla Logout (marți – vineri, 17.00 – 20.00) ori la concursurile de pe pagina de FB a emisiunii Guerrilive și de pe pagina Experimentalist.