Într-o lume în care cultura este tot mai marginalizată iar societatea este plină de ură mai sunt artiști care încearcă să ne aducă puțină liniște interioară. Nick Cave and the Bad Seeds este un exemplu iar noul videoclip, intitulat "Mermaids", este filmat alb negru și ne invită la meditație. Clipul este filmat live în luna februarie în teatrul La Fonda din Los Angeles iar regia este semnată de britanicii Iain Forsyth & Jane Pollard. Melodia este inclusă pe ultimul album al artistului care poartă numele "Push The Sky Away".
Albumul "Push The Sky Away", prin care trupa sărbătorește 30 de ani de la înființare, a fost lansat pe 18 februarie și este înregistrat în studioul La Fabrique din sudul Franței. Este primul album fără Mick Harvey, care a părăsit trupa în ianuarie 2009. Produsul este disponibil în format standard CD, limited edition – care are ca bonus un DVD, vinil și digital download. Artwork-ul discului îl prezintă pe Nick Cave alături de o tânără goală.
Nick Cave and the Bad Seeds - "Mermaids"
Ultimul material semnat Nick Cave and The Bad Seeds este "Dig, Lazarus, Dig!!!", lansat în 2008. Discul, care a fost primit extraordinar de bine de critici, a avut ca sursă de inspirație chiar povestea biblică despre Lazăr, înviat de Iisus.
Tracklist "Push The Sky Away"
- We No Who U R
- Wide Lovely Eyes
- Water’s Edge
- Jubilee Street
- Mermaids
- We Real Cool
- Finishing Jubilee Street
- Higgs Boson Blues
- Push The Sky Away