Urmărește-ne în Social Media

Clipul zilei

U2 a lansat un clip pentru "Slow Dancing", piesă dedicată lui Willie Nelson - VIDEO

Urmărește noul clip U2, ce dezvăluie imagini de la înregistrarea piesei "Slow Dancing". Melodia a fost scrisă de Bono în 1989 pentru Willie Nelson, videoclipul lansat recent fiind dedicat de formație artistului de muzică country cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani.

Publicat

pe

Istoria piesei "Slow Dancing" începe în 1989. Melodia a fost compusă de Bono, solistul U2, pentru Willie Nelson, poet, actor, activist și cântăreț de muzică country. Publicul a putut asculta piesa pentru prima oară în 1993, atunci când U2 a lansat-o pe single-ul "Stay (Faraway, So Close!)". În 1997 formația irlandeză a avut ocazia de a înregistra melodia în duet cu Willie Nelson, noua versiune avându-l la muzicuță pe Mickey Raphael. Această variantă a fost lansată pe albumul "The Essential Willie Nelson" în 2003, fără a beneficia însă de un videoclip. Până de curând, cel puțin, căci membrii trupei U2 au dezvăluit recent un clip alb negru cu secvențe de la înregistrarea ultimei versiuni a melodiei. Videoclipul, ca și piesa, este dedicat lui Willie Nelson, artistul împlinind pe 30 aprilie vârsta de 80 de ani.

Secvență clip "Slow Dance" - U2 & Willie Nelson

Secvență clip "Slow Dance" - U2 & Willie Nelson

Membrii U2 nu au fost singurii care i-au urat "La mulți ani!" lui Willie Nelson. De la fani la artiști din industria muzicală, precum Elvis Costello și John Oates, toți i-au adresat câteva cuvinte cu ocazia împlinirii unei vârste respectabile. Nimeni însă în afară de U2 nu a mers până la a lansa un clip special pentru această aniversare. Înregistrări ce nu au mai fost dezvăluite până acum publicului au fost remasterizate și  puse într-un scenariu gândit de Lian Lunson. Clipul a venit însoțit de mesajul:

"La mulți ani, Willie! 80 de ani și rămâi în continuare un peregrin. Tot ce e mai bun....Bono, The Edge, Adam & Larry. (Înregistrări de la 'Slow Dancing' cu Willie Nelson, clip realizat de regizorul & prietenul Lian Lunson)"

Willie Nelson a lansat de-a lungul carierei peste 60 de albume, dintre care 10 cu înregistrări din concerte și 37 de compilații. Materialele sale s-au vândut în peste 40 de milioane de exemplare doar în Statele Unite, albumul cel mai apreciat la nivel internațional fiind  "Shotgun Willie", lansat în 1973.

"Slow Dancing" scrisă de Bono pentru Willie Nelson

U2 va lansa în această toamnă cel de-al 13-lea album intitulat provizoriu "10 Reasons to Exist". Discul vine după o pauză de patru ani si este produs de britanicul Danger Mouse (35 de ani), cunoscut pentru colaborările sale cu nume ca Beck, Gorillaz, Norah Jones, The Good, the Bad & the Queen, Gnarls Barkley, etc. Numele albumului este o aluzie la motivele care țin trupa unită de mai bine de 36 de ani de carieră

Trending