Urmărește-ne în Social Media

Clipul zilei

Jorge și Pavel Stratan au lansat clipul piesei "Geamantan" - VIDEOCLIP

Urmărește videoclipul piesei Geamantan. JORGE (George Papagheorghe) semnează un featuring cu Pavel Stratan pe muzica lui Marius Moga.

Publicat

pe

Secventa din videoclipul Geamantan - Jorge feat. Pavel Stratan
Secventa din videoclipul Geamantan - Jorge feat. Pavel Stratan

Cântărețul și prezentatorul TV, George Papagheorghe alias  Jorge a lansat videoclipul melodiei "Geamantan", un featuring cu Pavel Stratan. Piesa este o compoziție semnată de Marius Moga și Jorge, la versuri alături de cei doi participând și Pavel Stratan. Prin single-ul lansat, Jorge a răspuns provocării lui CRBL, aceea de a lansa o piesă nouă proprie până la sfârșitul sezonului "România Dansează", emisiune prezentată de Jorge la Antena 1. Melodia și videoclipul au fost realizate în câteva săptămâni.

Jorge

Jorge │ FOTO: www.facebook.com

Piesa este produsă de CAT Music și Million Production, iar clipul oficial a fost produs de Rival Film. Materialul filmat în numeroase locații (inclusiv la Miami) este plin de culoare, fiind bine în încadrat în peisajul estival. Jorge joacă un șofer de taxi ce visează să plece în America, în timp ce intervenția lui Pavel Stratan dă savoare piesei prin cadența verbală cu care ne-a obișnuit. Melodia are un ritm ușor de memorat și  versuri  de impact la publicul tânăr, urmând cel mai probabil să o ascultăm în heavy-rotation la posturile comerciale.

Versuri Jorge feat. Pavel Stratan - Geamantan

Vreau si eu iubita stuardeza
Cu tata american si mama suedeza
Foarte inalta si stilata
Cand iesim in club sa bea doar apa plata

Sincera si fara nici-un viciu
Cu sufletul imens al Nicoletei Luciu
Ne-am cunoscut asa
Urcai in graba in masina mea

Si esti exact asa, exact cum te-am visat
Cand te-am vazut eu te-am rugat
Eu te-am rugat

Daca pleci peste ocean
Eu renunt la tot ce am
Fara haine fara nici-un ban
Ia-ma si pe mine in geamantan (X2)

Ne-am mutat deja stam impreuna
Si facturile incet, incet se aduna
Dar sunt un tip dotat
Inca mi-a mai ramas ceva de amanetat

Acum vrei sa iti schimbi masina
Si casa si masina si sa iti cer mana
Uite acum apare drama
Aoleu, oare ce o sa zica mama

Daca pleci peste ocean
Eu renunt la tot ce am
Fara haine fara nici-un ban
Ia-ma si pe mine in geamantan (X2)

Ha, ha deja o vad pe hol cum plimba o valiza
Nu de alta dar s-a prins ca ne trebuie si viza
Amandoi de mana pana soarele rasare
Domnisoara stuardesa nimenea ca el nu are

Ca i-a placut demult cum traiesc americanii
Unde banii se masoara nu ca la noi se numara banii
Cand ma uit la tine frate sincer as mai sta
Imediat ma impachetez si incap in valiza ta

Daca pleci peste ocean
Eu renunt la tot ce am
Fara haine fara nici-un ban
Ia-ma si pe mine in geamantan (X2)

Si esti exact asa, exact cum te-am visat
Cand te-am vazut eu te-am rugat
Eu te-am rugat

Daca pleci peste ocean
Eu renunt la tot ce am
Fara haine fara nici-un ban
Ia-ma si pe mine in geamantan (X2)

Videoclip oficial: Jorge feat. Pavel Stratan - Geamantan

Originar din Constanța, Jorge a fost membru într-o trupă (Cocktail) și a preluat pseudonimul actual odată cu lansarea primului album, unul de muzică latino. Cântărețul a participat la diferite emisiuni de divertisment (câștigându-și numeroși fani prin transformările de la "Te cunosc de undeva") și are la activ mai multe roluri în musical-urile de la Teatrul de Operetă.

Comentează

Emisiuni radio-tv

Ștefan Bănică despre primul concurent de la X Factor 2025: "Knock out! Ai fost acest Leonard Doroftei la X Factor!"

Noul sezon X Factor România promite să impresioneze atât publicul de acasă, cât și pe jurații Delia, Ștefan Banică, Marius Moga și Puya. Emisiunea debutează pe 26 ianuarie la Antena 1.

Publicat

pe

Ștefan Bănică la X Factor 2025
Ștefan Bănică la X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

X Factor, talent show-ul fenomen care a lansat mulţi artişti pe piaţa muzicală din România, revine cu un nou sezon şi le aduce telespectatorilor magie, surprize şi emoţii mari de tot. Au simţit-o pe pielea lor şi juraţii Delia, Puya, Marius Moga şi Ştefan Bănică, dar şi prezentatorii Adelina Chivu şi Mihai Morar, încă din primul episod al noului X Factor, difuzat duminică, 26 ianuarie, de la 20.00.

Concurenţi spectaculoşi s-au prezentat în faţa juraţilor încă din primul episod al emisiunii, deopotrivă emoţionaţi și dornici să convingă că au toate ingredientele unui superstar și pot face show la puterea X. Vârsta sau stilul muzical nu au fost un impediment, ci dimpotrivă.

Ștefan Bănică, impresionat de un concurent de la X Factor 2025:

"E cea mai mare păcăleală pe care mi-am luat-o vreodată la X Factor! Knock out! Ai fost acest Leonard Doroftei la X Factor!", a exclamat Ştefan Bănică, după prestaţia primului concurent al noului X Factor.

Ce l-a determinat pe juratul X Factor să facă o astfel de declaraţie şi cine este concurentul care a reuşit să îi "păcălească" pe juraţi, telespectatorii vor putea afla urmărind premiera noului X Factor, duminica aceasta, la Antena 1.

Citește în continuare

Muzică nouă

Cleopatra și Pavel Stratan lansează piesa "Zâmbește"

Cleopatra Stratan pregătește o nouă piesă alături de tatăl ei, Pavel Stratan. Melodia se numește "Zâmbește" și va apărea în ianuarie.

Publicat

pe

Cleopatra și Pavel Stratan
Cleopatra și Pavel Stratan │ FOTO: Captură Instagram

2025 începe, pentru Cleopatra Stratan, cu o piesă care transmite optimism. "Zâmbește" se numește noul single al artistei pe care îl va lansa la final de inauarie împreună cu tatăl ei, Pavel Stratan.

"Abia așteptam să vă spunem că la finalul lui ianuarie vom lansa împreună o nouă piesă! Se numește "Zâmbește" și sperăm să vă placă", a anunțat Cleopatra Stratan pe Instagram.

Anterior acestei melodii, Cleopatra a lansat, tot alături de tatăl ei, "Scena Vieții", o baladă emoționantă, ce explorează teme universale, precum iubirea și destinul.

Cleopatra Stratan a cucerit publicul cu muzica sa de la o vârstă foarte fragedă, iar din anul 2008 are propria ei păpușă. În anul 2009, Cleopatra a fost inclusă de site-ul oddee în topul copiilor minune, unde ocupă locul 4.

După mai multe single-uri de succes printre care și "Te las cu inima", "Pupă-mă", "Eu m-am pierdut", "La ușa mea", "Dragoste, vă rog" (alături de Edward Sanda) și "Cel puțin o veșnicie", au urmat "Vorba de tine", o baladă emoționantă despre iubire, dar și "În dreapta mea" și "Vremea de iubit" (alături de Edward Sanda). Recent, Cleopatra a lansat "Închide Ușa" (feat. Cristian Porcari), o călătorie muzicală ca un rollercoaster de emoții ce îți va rămâne întipărită în minte și în inimă de la prima ascultare.

Unul dintre cei mai creativi și originali artiști de peste Prut, Pavel Stratan compune, produce și interpretează de peste 20 de ani. Printre albumele artistului îl menționăm pe cel mai important, "Amintiri din copilărie", lansat în patru volume între anii 2004 și 2011. Cea mai de succes piesă a sa este "Eu beu".

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Ce concurenți de la X Factor România 2025 l-au uimit pe Puya

Cu premiera stabilită pe 26 ianuarie, X Factor România 2025 promite să aducă în fața publicului concurenți cu voci și povești de viață dezarmante. Noul jurat al emisiunii, Puya, s-a declarat impresionat de tinerii artiști veniți la audiții, detaliind ce anume l-a șocat cel mai mult.

Publicat

pe

Puya, jurat la X Factor România 2025
Puya, jurat la X Factor România 2025 │ FOTO: Captură YouTube

Un nou sezon al emisiunii de talente X Factor va debuta în curând la Antena 1. Show-ul se va difuza în fiecare duminică, de la ora 20. Delia, Puya, Marius Moga și Ștefan Bănică sunt cei 4 jurați ai show-ului.

Puya: "La 15-16 ani, să vii cu o voce atât de bună şi, în primul rând, cu o tehnică atât de bună şi cu o conduită de artist… păi eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Doamne, fereşte!"

Impresionat de tinerii concurenți veniți la audiții, Puya a declarat că nu se aștepta să vadă artiști cu tehnici vocale atât de bune la doar 15 - 16 ani, fiind uluit și de cei care profesează în alte domenii, dar continuă să lupte pentru visul lor.

"M-au surprins vocile lor, în primul rând. La 15-16 ani, să vii cu o voce atât de bună şi, în primul rând, cu o tehnică atât de bună şi cu o conduită de artist… păi eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Doamne, fereşte! Nu aveam nici pe departe organizarea copiilor ăstia. Şi, în acelaşi timp, m-au impresionat poveştile lor. Pentru că unii erau la muncă, ba chiar unii plecaţi pe afară. Eu ştiu cât de greu îti e să te mobilizi când eşti artist şi când n-ai altă muncă. Dar să mai ai şi o slujbă, de la 7 la 18. Nu ştiu cum îşi mai găsesc energia oamenii ăstia.

Am fost uimit să găsesc atât de multe talente în toate domeniile, de la, ce ştiu eu, lucrător în fabrica de conserve, la barman sau electronist. Şi îmi dau seama că asta e totuşi o dramă, tu stai şi faci un lucru şi visezi altul!"

În același promo-interviu, Puya a punctat şi importanţa participării într-un asemenea talent show pentru cei aflaţi la începutul carierei lor.

Puya: "Televiziunea are tot publicul din lume şi ăsta e un mare avantaj"

"Oamenilor ăstora li se oferă o şansă, li se oferă un public. Puţini înteleg că degeaba cânţi bine, până ajungi să ai un public, acolo 4-5 oameni care să fie în faţa ta, durează şi ani de zile. Aici, televiziunea are tot publicul din lume şi ăsta e un mare avantaj. Ai fost la preselecţie, că ai trecut, că n-ai trecut, ai beneficiat de nişte oameni, ai ascultat câteva discuţii în culise, ai fost atent la ce spun juraţii în cele 3 minute pe scenă… dacă ştii să foloseşti chestiile alea, sunt mai bune decât toate podcasturile la care te uiţi tu, e o experienţă clară, palpabilă, cu lumea muzicală."

Noul sezon X Factor promite să aducă povești de viață autentice și inspirație pentru noile generații. Premiera are loc pe 26 ianuarie 2025, show-ul urmând să se difuzeze în fiecare duminică, de la 20.00, la Antena 1.

VIDEO Promo: X Factor România 2025

Citește în continuare

Trending