Trupa Luna Amară va porni o scurtă serie de cântări acustice prin țară, grupate într-un "acoustic weekend" cu mai multe date de concert. Astfel, vineri, 31 mai, formația va cânta la Suceava în Talcioc Cultural (bd. 1 Mai, in spatele Centrului de Proiectari). În ziua următoare, sâmbătă, 1 iunie, trupa va merge la Iași pentru un concert în Bar Hand (str. Crisan, nr. 12). În cele din urmă, duminică, 2 iunie, Luna Amară se va opri la Botoșani unde concertul va avea loc în Salonul Europa al Hotelului Europa (str. Poștei, nr. 6).
Luna Amară este una dintre cele mai complexe şi mai controversate apariţii muzicale ale scenei rock româneşti din anii 2000 încoace. Cenzurată din cauza opiniilor politice tranşante, cu un clip pe tv atunci când încă nu exista un album, prezentă la toate festivalurile importante, o noutate absolută prin integrarea sunetului de trompetă într-un sound alternative, Luna Amară şi-a format un public al său, un public care vrea să înţeleagă mai mult, care vrea să se implice mai mult.
Trupa a început să cânte în 1999, însă abia în 2004 apare albumul de debut "Asfalt". În acelaşi an, trupa apare pe prima pagină a mai multor cotidiane naţionale, datorită unor probleme de cenzură ivite la Cluj, Bacău şi Alba-Iulia, dar şi datorită unei interpretări pline de semnificaţii politice la Stufstock Vama Veche, în direct la TVR1.
Al doilea album, Loc Lipsă (Roton/ R.U.L.), a beneficiat de cel mai lung turneu de cluburi din istoria rock-ului românesc, cu peste 35 de date pe parcursul a doar trei luni. În tot acest timp, Luna Amară s-a implicat activ în campania "Salvaţi Roşia Montană!", cei doi solişti au găsit timp să scrie şi poezie, iar Mihnea chiar să publice două cărţi, "No Future" şi "Mânia.Ro".
În 2009, trupa a lansat un nou album, "Don’t let your dreams fall asleep", susţinut de un turneu de promovare în 18 oraşe. În 2011 trupa lansează albumul "Pietre În Alb".
Prin concertele acustice, formatia reușește sa sublinieze latura poetica si melancolica din compozitiile proprii, nelasand insa la o parte energia si forta care o caracterizeaza. O experienta live de neratat.
Concerte acustice Luna Amară:
- Vineri, 31 mai, ora 21:00
- Suceava, Talcioc Cultural – La Fierarie
- bd. 1 Mai, in spatele Centrului de Proiectari
- Sâmbătă, 1 iunie, ora 22:00
- Iasi, Bar Hand
- str. Crisan, nr. 12, langa Baia Turceasca
- Duminică, 2 iunie, ora 21:00
- Botosani, Hotel Europa – Salon Europa
- str. Postei, nr. 6
Preț bilete: 20 lei