Toamna aceasta fanii muzicii rock sunt așteptați pe câmpul de bătălie în Club Silver Church din capitală, unde pe scena își vor face apariția trei nume etalon ale scenei folk/pagan metal internaționale: Finntroll, Tyr și Skalmold. Concertul va avea loc duminică, 15 septembrie 2013, făcând parte din turneul intitulat sugestiv "The Trolls Are Coming".
Finntroll este un nume etalon al scenei europene. Trupa a cucerit scena metal odata cu lansarea hitului "Trollhammaren" (2004), iar pe parcursul carierei de aproape 20 de ani, grupul finlandez a impus standarde reale pentru scena pagan metal, oferind publicului un mix perfect ntre sonoritatile viking, black metal si folk. Formația vine la București pentru a-și promova cel mai nou album intitulat "Blodsvept", disponibil începand cu data de 25 mai via Century Media Records.
"Combinând sunetul clasic cu influențe non-tradiționale - în perspectiva muzicii metal - am reușit să compunem 11 piese cu un sound pe care l-am dorit de foarte mult timp. A fost una din cele mai dificile sarcini. Cum poți pastra un sound proaspăt și totuși familiar după 6 albume și 15 ani?"
"La un moment dat ne-am temut că aceste piese nu sunt suficient de melodice. Apoi am început să credem că sunt prea melodice. Ce se întâmplă dacă fanii nu vor fi de acord? Ce se întâmplă dacă vor fi dezamăgiți? Așa că ne-am pus pe treabă și ne-am întrecut potențialul. Este 100% Finntroll" declară trupa.
Finntroll - "Trollhammaren"
Tyr este probabil cea mai eotic[ apari'ie a scenei folk/viking. Formația a luat naștere în 1998, pe vremea când membrii trupei aveau doar 17 ani. Muzica formației este puternic inspirată de mitologia nordică, muzica tradițională a Insulelor Feroe precum și muzica heavy metal.
"Misiunea formației Tyr este de a dărâma zidurile construite între orice gen de metal apărut în toți acești ani. Power, doom, black, progressive, gothic, viking, folk, ethnic sau epic metal. Astfel de ziduri nu fac decât să distrugă idei" declara trupa.
O trupă deloc străină pentru publicul roman, Tyr a concertat în cadrul celebrelor turnee Paganfest si Black Sails Over Europe, concertând alături de Ensiferm, Eluveitie, Turisas, Korpiklaani, Amon Amarth sau Alestorm.
Formația își va promova noul album, programat pentru lansare în această toamnă.
TÝR - "Hold The Heathen Hammer High"
Invitați speciali sunt islandezii din Skalmold, formație lansata oficial în 2009 și puternic promovată pe continentul european. Unul din numele importante ale noului val de formații viking/folk, formația numără influențe din partea unor nume precum Metallica, Iron Maiden, Anthrax, Slayer sau Ensiferum, precum și compoziții clasice islandeze. Versurile trupei sunt exclusiv în limba natală și au ca inspirație mitologia nordică, dar și povești din folclorul islandez.
Skalmold - "Kvadning"
Biletele sunt disponibile pe www.iabilet.ro la următoarele prețuri:
- 65 lei - până pe 15 iulie
- 75 lei - până pe 15 august
- 90 lei - după 15 august și în ziua concertului
Plătești cu cardul, primești pe mail biletul, vii cu el printat la intrare și te bucuri de concert. Bilete fizice pentru acest eveniment veți putea găsi inclusiv la Bucharest Metal Nights, eveniment ce are loc pe 9 iulie la Club Fabrica din Bucuresti și îi are ca headlineri pe Veil Of Maya.
Evenimentul este organizat și prezentat de METALHEAD.RO, Mighty Owl Productions și Sprint Media Group.