Dupa The 69 Eyes și My Dying Bride, primele trupe confirmate pentru Maximum Rock Festival, organizatorii au anunțat cel de-al treilea nume. Este vorba despre formația Atrocity care va urca pe scenă în data de 25 octombrie 2013. Ediția indoor se va desfășura în zilele de 25 și 26 octombrie în Turbohalle din București și va prezenta publicului atât formații străine, cât și formații autohtone.
Pe lângă concerte, Maximum Rock Festival va găzdui și alte activități adiacente, dar și un mare târg de produse rock, unde cei prezenți își vor putea achiziționa de la tricouri la reviste și alte accesorii rock.
Formatia germana Atrocity este una dintre cele mai iubite trupe de metal din Europa. Cu o cariera de peste 28 de ani in spate (intemeiata in 1985), Atrocity reprezinta unul dintre acele grupuri "cult" care reuseste sa surprinda cu fiecare lansare.
Nu exista gen "greu" cu care germanii sa nu fi experimentat. De la death tehnic, la black, industrial, simfonic si gotic, tot ce a fost mai abisal in metal a fost sondat fara remuscari de Atrocity. Fiecare dintre cele 8 albume ale trupei are o identitate aparte si marcheaza un moment in evolutia grupului, care are o poveste inedita. Membrii sai mai fac parte dintr-o formatie - si anume Leaves' Eyes, unde canta cu precadere metal simfonic alaturi de Liv Kristine, sotia solistului Alexander Krull.
Acest experiment dovedeste virtuozitatea si flexibilitatea muzicienilor, capabili sa abordeze genuri diferite, fara a face simtita vreo discrepanta. Critica de specialitate a folosit mereu formatia Atrocity ca un exemplu pentru a le arata altor trupe cum trebuie sa procedeze ca sa nu se blazeze, lansand acelasi album, dar putin reinnoit. Anul 2013 marcheaza lansarea discului "Okkult" al formatiei Atrocity, primit cu bratele deschise de intreaga comunitate metal. Materialul este unul dintre cele mai apreciate ale anului si a primit numai recenzii pozitive.
"Exista mereu critici care comenteaza in legatura cu uniformitatea stilistica a lansarilor formatiilor. Acestia ar trebui sa se foloseasca de exemplul didactic oferit de Atrocity - o trupa care scoate mereu ceva nou si original, nepermitand ca un album sa semene cu celalalt" spun, pe buna dreptate, cei de la MetalUnderground.
Atrocity - "Pandaemonium"
Pretul biletelor si al abonamentelor pentru Maximum Rock Festival:
Bilete pentru o singura zi:
- 90 lei - pana la data de 30 septembrie
- 100 lei - in perioada 1 - 24 octombrie
- 115 lei - pentru ziua de 25 octombrie
- 125 pentru ziua de 26 octombrie
Abonamente:
- 145 lei - pana la data de 31 august
- 160 lei - in perioada 1 - 30 septembrie
- 175 lei - in perioada 1 - 24 octombrie
- 200 lei in perioada 25 - 26 octombrie
Biletele si abonamentele se pot achizitiona din reteaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Carturesti, Humanitas si online pe Eventim.ro. Primele 100 de bilete / abonamente achizitionate participa la o extragere pentru 20 pass-uri meet & greet cu formatiile The 69 Eyes, My Dying Bride, etc. Cei interesati trebuie sa trimita un email la adresa [email protected] (subiect: Meet and greet MRF) in care, pe langa numele complet, codul de bare al biletului si data achizitiei, trebuie sa numeasca si formatia la care doreste sa participe la meet & greet.