Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Alexandrina va concerta la Festivalul 18+ din Cluj-Napoca

Alexandrina Hristov va concerta la Festivalul 18+ din Cluj-Napoca. Evenimentul se va desfășura în perioada 17 - 18 mai, pe dealul Cetățuii. Află mai multe detalii despre festival.

Publicat

pe

Autograf Alexandrina Hristov pentru InfoMusic
Autograf Alexandrina Hristov pentru InfoMusic

Între 17 şi 18 mai, pe dealul Cetăţuii din Cluj-Napoca, va avea loc 18+, un eveniment insolit şi proaspăt, gândit nu ca un festival de muzică ori de arte vizuale, ci ca o experienţă totală. Pe scenă va fi prezentă și Alexandrina Hristov, un nume asociat atât cu muzica, cât și cu pictura și poezia. Un alt artist confirmat pentru festival este Nadéah (Nouvelle Vague).

Autograf Alexandrina Hristov pentru InfoMusic

Autograf Alexandrina Hristov pentru InfoMusic

Alexandrina cântă despre drum, zbor, căutări, vapoare şi mare, avioane şi ochi verzi, despre dor şi insomnie, flori şi nervi, Zorro şi Făt-Frumos, despre iubire şi cosmos, femei, ploaie şi vânt. Inima muzicii sale bate în ritmuri de jazz, soul, funk, electropop, alternative şi pop cameral. Cântând când calm, reţinut, când pătimaş, pasional, pianistă elegantă, pictoriţă uşor absurdă, basarabeanca pictează cu pianul, versează cu pensula. Plan ideal de după-masă de mai: 18+, Pinot Noir, poezie şi Alexandrina Hristov.

 18+ va fi o sărbătoare a tinerilor, fie cu vârsta, fie cu inima. Timp de 2 zile în mijloc de mai, trupe din toată Europa vor construi un carusel muzical sofisticat şi multicolor, care va trece de la jazz la dub, de la ska la funk, de la electro la indie pop. Pe deasupra, 18+ va aduce clujenilor un labirint de 580 de metri pătraţi creat sub tema "1001 metri de poveste românească". Gândită ca o instalaţie interactivă, labirintul va însoţi şi colora paşii curioşilor care-i vor călca pragul, aidoma unei Şeherezade autentice, de-a lungul celor 1001 metri, cu motive, texturi, culori, sunete, ilustraţii, obiecte, texte tematice, descântece şi legende adunate din toate colţurile ţării. O instalaţie uriaşă care, pe lângă faptul că va fi un spaţiu senzorial excepţional, va reflecta frumuseţea tradiţiei, labirintul popular autentic.

Nu în ultimul rând, 18+ va fi înţesat de expoziţii foto extraordinare, instalaţii care-ţi vor năuci simţurile, workshopuri şi ateliere inventive şi funky. Întregul spaţiu de pe Cetăţuie va fi animat şi provocator, gândit şi construit astfel încât să stimuleze toate simţurile. Fiecare colţ al festivalului va trece prin mâna unor artişti plastici inovativi astfel încât 18+ să însemne pe lângă un program inedit şi un ambient care să ofere atât comfort şi relaxare, cât şi o plăcere nebună de a-l explora. Folosindu-se de diferite instalaţii ingenioase, 18+ va fi o experienţă vizuală, auditivă, tactilă, olfactivă, gustativă şi, de ce nu, mentală.

Biletele pentru eveniment pot fi achiziționate la intrarea în incinta festivalului, prețurile oscilând între 20 lei (pe zi) și 30 lei (abonament). Evenimentul este organizat de Asociaţia Culturală Du-ne. Pentru mai multe detalii despre eveniment puteți consulta pagina din agendă.

Alexandrina - "Orașul Umbre"

Trending