Alexandra Stan a lansat videoclipul noului single intitulat "All My People". Acesta reprezintă o colaborare cu un nou proiect muzical, Manilla Maniacs, susținut de MAAN Studio, cei care o produc pe Alexandra și care au realizat clipul pe care îl puteți vedea mai jos.
Videoclipul este unul de imagine, în care sunt exploatate sexualitatea și senzualitatea artistei. Comparativ cu celelalte clipuri, asemănătoare din acest punct de vedere, în "All My People", Alexandra intră în pielea unei femei cu tente pornografice. Aceasta apare în lenjerie intimă pe un pat, înconjurată de camere de filmat și monitoare, având mișcări lascive, pe ritmurile piesei. În contrast, cântăreața apare și îmbrăcată elegant, cu o cămașă închisă pe gât, pantaloni lungi și pălărie., un look ce aduce aminte de Madonna.
Single-ul are un ritm alert, electro dance, cu versuri puține. De impact este vocea masculină, groasă, ce apare pe refren și repetă "All my people know everything about you / All my people know that I'm into you". În afară de imaginea artistei, în clip se mai pune accentul pe dans. Sunt incluse numeroase cadre cu dansatori, îmbrăcați la costume, care dansează într-o fabrică părăsită.
Din clip nu lipsesc Marcel Prodan și Andrei Nemirschi, cei de la MAAN Studio, care intră din nou în rolurile de polițiști aflați pe urmele Alexandrei. Dacă în clipul "Mr. Saxobeat" artista a fost încătușată și interogată, de această dată cei doi ajung prea târziu în locație ca să o prindă.