Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Vunk a lansat un nou clip - "Doi somnambuli" - VIDEOCLIP

Trupa Vunk a lansat azi, 10 aprilie, un nou videoclip, pentru piesa "Doi somnambuli". Acesta a fost realizat în Los Angeles, de Edward Aninaru, iar în regia clipului a fost implicat și Vali Bărbulescu

Publicat

pe

Vunk
Vunk

Trupa Vunk a lansat azi, 10 aprilie, un nou videoclip, pentru piesa "Doi somnambuli". Acesta a fost realizat în Los Angeles, de Edward Aninaru, iar în regia clipului a fost implicat și Vali Bărbulescu. Piesa este inspirată dintr-o întamplare reală, ca majoritatea pieselor Vunk, iar mesajul este unul simplu, spus încă de la inceput: "Dragostea e oarbă, o spun oamenii. Dragostea e mută, ne-o arată animalele. Arată că iubești fără să spui niciun cuvant".

Vunk

Vunk

Clipul spune o poveste de dragoste între doi caini rasa golden retriever, Benelli și Maverick, câini antrenați pentru aparițiile în filme, dar și pentru a lucra alături de copiii care suferă de autism. "Ca și la alte clipuri, când am venit cu idei noi în ceea ce privește abordarea unui videoclip pe piața românească, ne-am propus pentru "Doi somnambuli" un concept cu totul nou, o poveste specială, construită de două echipe de producție de pe două continente. Suntem niște visători, dar ne place la nebunie asta", a spus Cornel Ilie, liderul trupei Vunk.

Vunk - "Doi somnambuli"

Vunk va susține mâine, 11 aprilie, un concert în Hard Rock Cafe din București. Biletele au următoarele prețuri:

  • 50 de lei acces normal cu loc la masă și 70 de lei VIP (cu loc în fața scenei) - EXCLUSIV ONLINE pe www.iabilet.ro, bestmusic.ro și pe aplicația de mobil Cinemagia.
  • 60 de lei respectiv 80 de lei VIP la Hard Rock Cafe sau la intrare in ziua concertului

Concerte & turnee

VUNK te invită la o întâlnire muzicală la Sala Palatului - PREȚURI BILETE

VUNK va urca pentru prima dată pe scena Sălii Palatului cu un concert special, intitulat "Te aștept". Evenimentul se va bucura de prezența unei orchestre simfonice, ce va aduce un suflu deosebit melodiilor formației. Găsești în articol mai multe detalii și informații despre bilete.

Publicat

pe

Cornel Ilie
Cornel Ilie │ FOTO: Stefan Sandu / InfoMusic.ro

VUNK a ales ca pe 14 februarie 2025, chiar de Ziua Îndrăgostiților, să organizeze prima întâlnire de la Sala Palatului cu fanii săi. "Pleacă", "1000", "Bumerang", "Dorul are multe forme", "Mi-e dor de tine", "Vino du-te", "Ochi de blugi", "Iar și iar" sunt doar câteva cântece ce se vor auzi live la concert. Trupa va fi acompaniată de o orchestră simfonică, dirijată de Simona Strungaru. Toate orchestrațiile sunt scrise de George Natsis, alături de care VUNK a mai colaborat și în trecut pentru aranjamente muzicale.

"Dragostea te ridică, dansează și uneori… tâmpește. Dar ce bine că o face, nu? Pe 14 februarie, lăsăm toate poveștile de iubire să se scrie pe acorduri simfonice la Sala Palatului. Ne vedem acolo!", a transmis trupa VUNK.

De 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.

În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român - "Jur să spun adevărul". Folosind tehnologia, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță.

Prețuri bilete VUNK Simfonic la Sala Palatului

  • Biletele pentru concertul VUNK Simfonic de la Sala Palatului se găsesc online, la prețuri cuprinse între 96 lei și 264 lei (+ comision). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending