Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

The Rolling Stones a anunțat oficial primele date ale turneului aniversar 2013

The Rolling Stones a anunțat primele date ale turneului aniversar "50 and Counting World Tour 2013". Acesta va începe în luna mai în Los Angeles pentru ca la sfârșitul lunii iunie trupa să revină în Europa pentru o serie de concerte.

Publicat

pe

The Rolling Stones
The Rolling Stones

După luni întregi de speculații și de așteptare, The Rolling Stones a anunțat primele date ale turneului aniversar "50 and Counting World Tour 2013". Acesta va începe în luna mai în Los Angeles, apoi Oakland pe 05 mai, Las Vegas pe 11 și Toronto pe 25 mai. The Rolling Stones va avea ca invitat special pe tot parcursul turneului pe chitaristul Mick Taylor care a fost membru al trupei în perioada 1969 - 1974.

The Rolling Stones

The Rolling Stones

Programul turneului European conține momentan două date, ambele în Marea Britanie. Este vorba despre apariția la festivalul Glastonbury pe 29 iulie și concertul din Hyde Park de la Londra care va avea loc pe 6 iulie. În scurt timp vor fi anunțate noi date și sperăm ca trupa să revină la București.

The Rolling Stones a lansat anul trecut albumul "Grrr!", o compilație cu cele mai bune hituri ale trupei, care include și 2 piese noi, "Doom and Gloom" și "One More Shot". Trupa este așteptată să revină în România, după concertul susținut în 2007 pe stadionul Lia Manoliu (Arena Națională) însă promoterul Marcel Avram a declarat că este reticent cu privire la organizarea unui astfel de concert în 2013.

Datele turneului "50 and Counting World Tour 2013":

  • TBA - Los Angeles, CA - Staples Center
  • 05 mai - Oakland, CA - Oracle Arena
  • 08 mai - San Jose, CA - HP Pavilion
  • 11 mai - Las Vegas, NV - MGM Grand
  • 15 mai - Anaheim, CA - Honda Center Arena
  • 25 mai - Toronto, ON - Air Canada Centre
  • 28 mai - Chicago, IL - United Center
  • 12 iunie - Boston, MA - TD Garden
  • 18 iunie - Philadelphia, PA - Wells Fargo Center
  • 29 iunie - Glastonbury Festival
  • 06 iulie - London - Hyde Park

The Rolling Stones anunță datele turneului "50 and Counting World Tour 2013"

Tehnologie

După Metallica în Fortnite, Rolling Stones ajunge în Roblox

După ce Metallica a ajuns în Fortnite, acum e rândul unei alte trupe legendare să ajungă într-un joc video popular. E vorba despre Rolling Stones, care a ajuns în jocul Roblox. În ce formulă și în ce formă aflați mai jos.

Publicat

pe

The Rolling Stones in Roblox
The Rolling Stones in Roblox │ FOTO: The Rolling Stones

Roblox nu e la prima ispravă de genul, aducându-i în joc și pe Lil Nas X, Elton John sau Nicki Minaj. Cei de la The Rolling Stones au sosit în Beat Galaxy, o lume virtuală creată de către Universal Music Group. Utilizatorii vor putea juca un mini-joc de tip track runner, în vreme ce pe fundal se aud melodii Rolling Stones. Vor concura pentru premii și vor obține merch virtual exclusiv Rolling Stones în timpul experienței.

Va exista și o zonă de "social club" pentru socializare, creată cu ajutorul celor de la Supersocial. La început de an am aflat că muzica difuzată în Roblox va conta spre stream-urile și play-urile numărate de topurile Billboard, dar ulterior vestea a fost infirmată. Șeful secțiunii Muzică de la Roblox a făcut și o declarație controversată în 2022 pentru NME, afirmând că artiștii și-ar putea genera venituri suficiente apărând în joc încât să nu mai aibă nevoie vreodată de un concert fizic.

În 2024, Roblox are aproximativ 70 de milioane de utilizatori activi zilnic și 216 milioane de utilizatori activi lunar. Aceste cifre reflectă popularitatea și creșterea continuă a platformei în rândul utilizatorilor din întreaga lume. Roblox este deosebit de popular printre tineri, cu aproximativ 42,3% dintre utilizatori având vârsta sub 13 ani. De asemenea, platforma este folosită în mare parte de utilizatori cu vârste cuprinse între 13 și 24 de ani, făcând parte din generația Z.

Rolling Stones a lansat cel mai nou album al său pe 20 octombrie 2023, "Hackney Diamonds". Este primul său material original de la "A Bigger Bang" din 2005 și include colaborări cu Elton John, Paul McCartney sau Lady Gaga. Charlie Watts, fostul baterist al formației, care a încetat din viață în urmă cu 3 ani, apare cu contribuții pe două piese, înregistrate în 2019.

Primul single a fost "Angry" și a primit un videoclip în care joacă Sydney Sweeney.

Citește în continuare

Trending