Mâine, joi 11 aprilie, la Sala Palatului din București va avea loc spectacolul extraordinar Beauty and the Beat în care Tarja Turunen ne va încanta cu vocea sa unică în timp ce bateristul Mike Terrana ne va dezvălui talentul care l-au făcut celebru. Cei doi vor fi acompaniați de corul și instrumentiștii Orchestrei Simfonice București ce vor oferi o atmosferă aparte întregului concert. Accesul va fi permis începând cu ora 19.00 și se va realiza doar pe baza biletului valid iar concertul va începe la ora 20.00.
Tarja Turunen va urca pe scena Salii Palatului însoțită de peste 70 de instrumentiști, membrii ai Orchestrei Simfonice București. Din concert nu vor lipsi partituri din Bizet, Bach, Mozart sau Dvorak, dar și piese ale Tarjei sau din perioada petrecută în Nightwish, coveruri inedite și multe alte surprize. Cântăreața de origine finlandeză este compozitoare și pianistă și a devenit cunoscută ca solistă a celebrei formații de rock metal simfonic, Nightwish. După plecarea din trupă, ea s-a axat pe cariera solo, combinând duritatea rock-ului cu blândețea muzicii clasice.
Biletele ramase disponibile pot fi achiziționate prin rețeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone și Domo, librăriile Humanitas și Cărturești și online pe www.eventim.ro. Pentru a ne bucura cu toții de un eveniment frumos și lipsit de incidente, va rugam să respectați următoarele reguli.
Este interzis accesul în locatie cu:
- aparate foto profesionale
- aparate video
- mâncare și băutura din afară
- arme
- obiecte contondente
- droguri
- parfumuri
- brichete