Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Lights Out! prezintă 3 piese noi - "Wayfaring Live Session" - VIDEO

Lights Out! a lansat "Wayfaring Live Session", un clip ce prezintă 3 piese noi și anunță un nou material din partea trupei. Vezi cum sună melodiile.

Publicat

pe

Lights Out! Wayfaring Live Session
Lights Out! Wayfaring Live Session

Formația clujeană Lights Out! a lansat un clip ce aduce interpretarea live a 3 piese noi. Intitulat "Wayfaring Live Session", acesta are o durată de 15 minute în care tinerii artiști, ce au reușit să se impună pe scena indie rock din România printr-o abordare modernă și originală, cântă într-o sufragerie noile melodii "Noosi", "Downcast" și "Pleasures". Acestea constituie un punct de tranziție între momentul EP-ului de debut, "Patience" apărut în aprilie anul trecut și viitorul material, la care formația a început să lucreze.

Lights Out! Wayfaring Live Session

Lights Out! Wayfaring Live Session

"(Wayfaring) e un moment în care, fără să vrei, aştepţi ceva, dar nu ştii exact ce. Totuşi, eşti sigur că acel lucru te va schimba complet", a declarat solista Teodora Retegan.

"Wayfaring este o călătorie fără destinație. Este o călătorie introspectivă prin Universul pe care l-am construit ca trupă. Un Univers în care timpul e lipsit de sens, un Univers guvernat de combustia explozivă rezultată din alipirea creativităților noastre", a precizat Andrei Sîncrăian (chitară, chitară bas)

"Ce încercăm prin Wayfaring e firesc și frumos și lipsit de scop. Așa că nu rămâne decât să vedem ce se-ntâmplă. Vreme de trezit, de ieșit, plecat puțin și-ntors",  a adăugat baterista Oana Pop.

Sesiunea live a fost filmată şi montată de către artistul vizual Sebastian Florea. Student la Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, acesta a realizat și primul videoclip al formației, "Mirror". De înregistrarea audio, mixaj și masterizarea produsului audio final s-au ocupat cei de la Sysound Records & Studios. Aceștia au lucrat împreună cu inginerului de sunet și muzicianului Mihai Pop, cel care înregistrează fiecare concert al Filarmonicii Transilvania încă din 2005. Luminile, care creează o atmosferă psihedelică în clip, au fost asigurate de Attila Almási, tehnician de lumini în cadrul Fabricii de Pensule.

Lights Out! - "Wayfaring Live Session"

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=4zw0elS0-Jo]

Trending