Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Concert My Dying Bride la Maximum Rock Festival din București

Dupa The 69 Eyes, prima trupa confirmata pentru Maximum Rock Festival, organizatorii au anunțat cel de-al doilea nume. Este vorba despre formația britanică My Dying Bride care va urca pe scenă în data de 26 octombrie 2013.

Publicat

pe

My Dying Bride
My Dying Bride

Dupa The 69 Eyes, prima trupa confirmata pentru Maximum Rock Festival, organizatorii au anunțat cel de-al doilea nume. Este vorba despre formația britanică My Dying Bride care va urca pe scenă în data de 26 octombrie 2013. Ediția indoor se va desfășura în zilele de 25 și 26 octombrie în Turbohalle din București și va prezenta publicului atât formații străine, cât și formații autohtone.

My Dying Bride

My Dying Bride

Pe lângă concerte, Maximum Rock Festival va găzdui și alte activități adiacente, dar și un mare târg de produse rock, unde cei prezenți își vor putea achiziționa de la tricouri la reviste și alte accesorii rock. Prețul biletelor și al abonamentelor vor fi anunțate în scurt timp.

Grupul britanic ia naștere în 1990 și declanșează o revoluție întunecată care va aduce la suprafață, cu virtuozitate și grație, un gen de metal care va deveni favoritul celor cu inimi melancolice - doom-ul. Alături de Anathema și Paradise Lost, My Dying Bride formează legendarul "Peaceville Three" - "Sfânta" Treime responsabilă cu emergenșa "doom-metalului".

Trupa a fost întemeiata de către Andrew Craighan (chitară) și Rick Miah (tobe), după ce aceștia au părăsit formația Abiosis. Li s-au alăturat Aaron Stainthorpe (voce) și Calvin Robertshaw (chitară). Șase luni mai târziu, grupul lansa deja un demo, intitulat "Towards the Sinister". După ce primul lor single, "God Is Alone" s-a vândut ca pâinea caldă, muzicienii au intrat în vizorul celebrei case de discuri Peaceville Records, care i-a ajutat să scoata pe piață un EP, "Symphonaire Infernus Et Spera Empyrium". De aici, cariera My Dying Bride a luat avânt.

Formația își îmbogățește componența cu un clăpar/violonist, Martin Powell, și adaugă și mai multe straturi instrumentale muzicii ei. Rând pe rand, My Dying Bride va lansa 11 albume, dintre care cele mai multe au fost numite capodopere ale genului "inventat" de trupa.

În definitiv, cine nu cunoaște piesele "For My Fallen Angel", "For You" sau "A Kiss to Remember", adevărate imnuri tenebroase, coloane sonore pentru nostalgiile și tristețile oricarui metalist care se respectă. Experienșa ascultării lor este copleșitoare, dar este cu atât mai intensă dacă se întamplă live.

My Dying Bride - "Poorest Waltz"

Trending