Andra a filmat recent un nou videoclip, pentru piesa "Inevitabil va fi bine", single care promovează albumul cu același nume al artistei. Noul material discografic va fi lansat luna următoare, alături de MediaPro Music.
Noul videoclip, regizat de Iulian Moga, a fost de fapt o mare petrecere. Alături de prieteni apropiați, dansatori și vedete, Andra s-a distrat pe cinste la filmări. Printre invitații speciali din muzica românească care vor apărea în cel mai nou clip al artistei se numără Delia, Cabron, Smiley, What's Up, Connect-R, CRBL și Red Blonde.
"Mi-am dorit de foarte mult timp un astfel de videoclip, cu o altă imagine, și uite ca se întâmplă, pentru că melodia vine cu o energie extrem de pozitivă", a mărturisit Andra.
Filmările au durat 16 ore și s-au desfășurat în studiourile MediaPro de la Buftea. Andra a purtat trei ținute, marca Dana Budeanu, coafura artistei a fost realizată de Sorin Stratulat, iar de make up a fost responsabil Alexandru Abagiu.
Galerie foto de la filmările videoclipului "Inevitabil va fi bine"
Andra și-a început cariera muzicală la vârsta de 7 ani, prin participarea la concursul Tip Top Minitop. Au urmat apoi competițiile Pe fir de baladă și Toamna Arișeană, stilul muzical al artistei oscilând între pop, muzică populară și R & B. La vârsta de 14 ani a lansat albumul de debut, ce-i purta numele. Până în prezent Andra a acumulat în portofoliu 15 albume.
Andra este nominalizată anul acesta pentru premiile On Air Music Awards. Artista se află în competiție cu Alexandra Ungureanu, Antonia, Loredana și Paula Seling pentru titlul de "Cea mai bună voce feminină" din România.