Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Adele va lansa următorul album în vara lui 2014

Adele va lansa cel de-al treilea album în vara lui 2014. Conform unor surse interne, înregistrările sunt în plină desfășurare, 4 piese fiind deja compuse.

Publicat

pe

Adele
Adele │ FOTO: www.justjared.com

După albumul "21", care s-a vândut până în prezent în peste 25 de milioane de exemplare în întreaga lume, presiunea lansării unui nou material discografic atârnă greu pe umerii lui Adele. Artista britanică va trebui să se ridice la așteptările a milioane de fani nerăbdători să asculte compoziții noi. Conform unor surse interne, înregistrările sunt în plină desfășurare, 4 piese fiind deja compuse. Albumul complet va fi dezvăluit, cel mai probabil, la mijlocul anului viitor.

Adele

Adele │ FOTO: www.justjared.com

Veștile despre al treilea material discografic Adele continuă să alimenteze suspansul. Dacă în urmă cu ceva timp aflam că artista dorește ca noul sound să fie modern, contemporannoi informații ajung iarăși în presa britanică. Potrivit unor surse interne, 4 melodii au fost deja compuse într-un studio din Londra, data pentru lansarea următorului material discografic făcându-și loc în calendar în perioada verii lui 2014.

"4 piese sunt deja gata în ce privește partea de compoziție. Acum se lucrează la partea de interpretare și susținere vocală de fundal. Celelalte melodii vor fi înregistrate în LA. Sound-ul acestui album ne-o prezintă pe Adele reîntoarsă la rădăcini, un mix dintre un jazz modern și niște elemente clasice", a mărturisit o sursa.

Potrivit unei alte surse anonime, citate de publicația The Sun, artista lucrează cu producătorii James Ford și Kid Harpoon, cunoscuți pentru colaborările din trecut cu Florence And the MachineJessie Ware și Arctic Monkeys.  Un alt zvon, apărut în aceeași publicație The Sun, anunță un posibil duet între Adele și Robbie Williams, ce va fi inclus pe viitorul album al lui Williams. Se știe că Adele a refuzat până acum toate propunerile de colaborări, astfel că, dacă zvonurile devin realitate, acesta va fi primul duet din cariera artistei. În schimb, Robbie Williams s-ar afla la cea de-a 5-ea colaborare, până acum având piese înregistrate cu Nicole Kidman ("Something Stupid"), Kylie Minogue ("Kids"), Rupert Everett și Jane Horrocks ("Swing When You’re Winning"). De asemenea, artistul a susținut și un duet virtual cu celebrul Frank Sinatra.

Adele - "Set Fire To The Rain" (Live la The Royal Albert Hall)

Comentează

Lifestyle

Adele, în lacrimi după ce Celine Dion a venit la concertul ei

Adele a fost profund impresionată de prezența lui Celine Dion la unul dintre concertele ei din Vegas. Când privirile li s-au intersectat, cele două s-au îmbrățișat, vizibil emoționate. Post eveniment, artista britanică i-a transmis lui Celine un mesaj plin de recunoștință.

Publicat

pe

Adele și Celine Dion
Adele și Celine Dion │ FOTO: Captură Instagram Adele

Adele a fost extrem de mișcată de gestul pe care Celine Dion l-a făcut sâmbăta aceasta. Artista canadiană a asistat la show-ul lui Adele din Las Vegas, prezența ei în sala de la Colosseum făcând pe Adele să plângă de fericire.

După concert, Adele i-a transmis lui Celine un mesaj încărcat de emoție, în care îi mărturisește cât de mult o admiră și o apreciază.

"De aproape doi ani cânt într-o sală de la Colosseum în care a cântat Celine Dion. Mai am patru săptămâni. A fost singura sală în care am vrut să cânt în Las Vegas, pentru că a fost construită pentru ea. Am o fotografie cu ea chiar lângă scenă, pe care o ating în fiecare seară înainte să cânt, iar weekend-ul acesta a venit la concertul meu și a fost o surpriză și un mare MOMENT!!", a povestit Adele într-un mesaj publicat pe pagina sa de Instagram, adăugând și o poză care surprinde momentul întâlnirii celor două.

Adele: "Nu există cuvinte care să descrie ceea ce însemni tu pentru mine"

În continuarea mesajului său, Adele îi spune artistei canadiene că nu va uita niciodată această întâlnire și că nu poate fi descris în cuvinte ceea ce a simțit.

"Celine, te iubesc foarte, foarte mult. Nu există cuvinte care să descrie ceea ce însemni tu pentru mine, sau ce înseamnă pentru mine faptul că ai venit la concertul meu, sau cum m-am simțit când te-am văzut în sală alături de frumoasa ta familie. M-am simțit minunat să fiu acolo și a fost o mare onoare pentru mine, iar seara aceasta de sâmbătă va rămâne în amintirea mea pentru totdeauna. Această întâlnire cu tine acolo a fost un moment care m-a readus la începuturi. Îți mulțumesc din suflet."

Celine Dion nu a răspuns încă la acest mesaj, însă reacțiile colegilor de breaslă nu au întârziat să apară. Rita Ora a scris: "Nu eu plâng....tu plângi", iar Kylie Minogue a postat două inimi, ca răspuns la declarațiile înduioșătoare ale lui Adele.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Adele a anunțat o pauză extinsă de la concerte: "Nu ne vom mai vedea pentru mult timp"

Adele a informat publicul că va lua o pauză semnificativă de la aparițiile live, după ce va încheia ultimele reprezentații ale rezidenței sale din Las Vegas. Recent, artista a susținut ultimul concert din seria de spectacole desfășurată la München, unde a performat timp de 10 seri pe parcursul lunii august, în arena Messe München, cu o capacitate de 80.000 de locuri.

Publicat

pe

Adele - I Drink Wine (Live at The BRIT Awards 2022)
Adele - I Drink Wine (Live at The BRIT Awards 2022) │ FOTO: Captură YouTube

Aceste concerte din Munchen au marcat primele sale apariții în Europa continentală din 2016 încoace. La începutul acestui an, Adele a menționat că nu intenționează să lanseze muzică nouă în perioada următoare, iar acum a adăugat că nu va mai urca pe scenă pentru o perioadă lungă de timp.

În cadrul ultimului său concert de la München, Adele a reflectat asupra anilor recenți în care a susținut spectacole live. "Știu că nu sunt cea mai confortabilă pe scenă, dar mă descurc foarte bine. Și chiar am început să mă bucur de acest lucru în ultimii aproape trei ani, care este cea mai lungă perioadă în care am făcut asta și, probabil, cea mai lungă perioadă în care voi mai face asta vreodată," a declarat artista. În prezent, Adele mai are programate 10 spectacole la rezidența sa din Las Vegas, care au fost amânate anterior din cauza unor probleme de sănătate. "După aceste spectacole, nu ne vom mai întâlni pentru mult timp," a spus ea publicului.

"Voi păstra amintirile acestor spectacole aproape de inimă pe toată durata pauzei mele și voi rememora momentele din ultimele trei ani. A fost o experiență intensă, dar am nevoie de timp pentru mine."

"Am petrecut ultimii șapte ani construindu-mi o nouă viață și acum vreau să mă bucur de ea." Adele a mulțumit, de asemenea, fanilor, menționând că aceste concerte vor rămâne mereu în amintirea sa. Pe parcursul rezidenței sale, artista a adus în discuție și pe Chappell Roan, referindu-se la ea ca fiind o cântăreață în plină ascensiune, cu piese remarcabile.

În plus, Adele și-a confirmat logodna cu Rich Paul în timpul unui concert și a cântat pentru prima dată în ultimii șapte ani piesa ‘Chasing Pavements’. Într-un alt spectacol, ea a făcut o pauză în program pentru a transmite în direct semifinala și finala probei de 100 de metri la Jocurile Olimpice.

Adele Laurie Blue Adkins, cunoscută simplu ca Adele, s-a născut pe 5 mai 1988 în Tottenham, Londra, Marea Britanie. Este o cântăreață și compozitoare britanică renumită pentru vocea sa distinctă și emoționantă, care a cucerit publicul internațional.

Adele a devenit cunoscută la nivel mondial în 2008, odată cu lansarea albumului său de debut, "19", care include hituri precum "Hometown Glory" și "Chasing Pavements". Albumul a fost foarte bine primit, aducându-i două premii Grammy în 2009, inclusiv pentru "Cel mai bun artist debutant".

Cel de-al doilea album al său "21" (2011), a consacrat-o definitiv ca una dintre cele mai mari artiste ale generației sale. Acesta a inclus hituri precum "Rolling in the Deep", "Someone Like You" și "Set Fire to the Rain", și a câștigat numeroase premii, inclusiv șase premii Grammy, stabilind recorduri de vânzări și devenind unul dintre cele mai bine vândute albume din toate timpurile.

În 2015, Adele a lansat cel de-al treilea album al său, "25", care a continuat succesul predecesorului său. Single-ul principal, "Hello", a devenit un fenomen global, iar albumul a câștigat, de asemenea, mai multe premii Grammy, inclusiv pentru "Albumul anului".

Citește în continuare

Trending