Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Iron Maiden lansează propria marcă de bere - Trooper

Iron Maiden va lansa în luna mai propria marca de bere botezata Trooper. Logo-ul noului brand este Eddie, celebra mascotă a formației.

Publicat

pe

Iron Maiden - Berea Trooper
Iron Maiden - Berea Trooper

Deși situația economica internațională nu este foarte stabilă se pare că industria băuturilor alcoolice este o afacere profitabilă din moment ce tot mai multe trupe celebre intră în acest business. După nume ca AC/DC, Motorhead, KISS sau Whitesnake, a venit rândul britanicilor de la Iron Maiden să-și lanseze propria băutură. Este vorba despre berea Trooper, botezată după celebra piesa "The Trooper" inclusă pe albumul "Piece of Mind" apărut în 1983.

Iron Maiden - Berea Trooper

Iron Maiden - Berea Trooper

Trooper are o concentrație de 4.7 alcool și va ieși pe piață în luna mai, trupa semnând un contract cu firma Robinsons din Stockport, care are o tradiție de peste 175 de ani de activitate. Fiind un pasionat de bere, solistul Bruce Dickinson s-a implicat în mod direct în dezvoltarea acestei beri care are o aromă și un gust unic, obținut dintr-un amestec de hamei Bobec, Goldings și Cascade. Așa cum era de așteptat, eticheta de prezentare îl are în prim-plan pe Eddie, celebra mascotă a formației Iron Maiden.

La sfârșitul acestei luni Iron Maiden va lansa un nou DVD intitulat "Maiden England '88". Lansat inițial doar pe casete VHS, concertul a fost filmat în luna noiembrie 1988 în Birmingham, acesta făcând parte din turneul "Seventh Son Of A Seventh Son World Tour". "Maiden England '88" beneficiază de cea mai bună imagine posibilă și are sunet stero și 5.1 realizat de celebrul producator Kevin Shirley.

Comentează

Lifestyle

Paul Di'Anno a murit; Primul solist Iron Maiden avea 66 de ani

Dacă pentru mulţi Iron Maiden înseamnă Bruce Dickinson, ei bine trebuie spus că legendara trupă şi-a început drumul în muzică cu alt solist. E vorba despre unicul şi irepetabilul Paul Di'Anno, care a fost solist pe primele două albume ale formaţiei. Di'Anno a încetat din viaţă la 66 de ani, pe 21 octombrie 2024.

Publicat

pe

Paul Di'Anno primul solist Iron Maiden
Paul Di'Anno primul solist Iron Maiden

Paul Di'Anno avea probleme de sănătate de un deceniu şi era imobilizat în căruciorul cu rotile, dar continua să ţină concerte astfel. Pe 21 octombrie 2024 a murit şi lasă în urma poate cel mai bun album de debut al unei formaţii metal, "Iron Maiden".

"În ciuda problemelor grave de sănătate din ultimii ani, care l-au forțat să performeze dintr-un scaun cu rotile, Paul a continuat să-și încânte fanii din întreaga lume, susținând peste 100 de spectacole de la începutul lui 2023," a declarat Conquest Music, colaborator oficial al lui Paul într-un comunicat oficial.

Un album retrospectiv al carierei lui Di'Anno, întitulat "The Book of the Beast", a fost lansat în septembrie. De asemenea, este în lucru un documentar despre viața sa, produs de Wes Orshoski. El a realizat și documentarul din 2010 despre Lemmy, regretatul solist al trupei Motorhead.

Paul Andrews, cunoscut sub numele de Paul Di'Anno, s-a născut pe 17 mai 1958, în Chingford, East London. A cântat în mai multe trupe de rock britanice în adolescență, iar în 1977 s-a alăturat formației Iron Maiden, înlocuindu-l pe fostul solist Dennis Wilcock și adoptând numele de scenă Di'Anno.

Sub conducerea sa, Iron Maiden a lansat albumul de debut omonim în 1980. Îmbinând cu măiestrie elemente de metal, punk și rock progresiv, Iron Maiden a influențat numeroase trupe în următoarele decenii, iar piese precum "Iron Maiden", "Sanctuary", "Running Free" și "Phantom of the Opera" au devenit favorite ale fanilor și nelipsite din concerte. Formația a urmat succesul primului album cu lansarea "Killers" în 1981.

După plecarea din Iron MAiden, Paul Di'Anno a avut o carieră discografică lungă și plină de evenimente, colaborând cu trupele BATTLEZONE și KILLERS, precum și prin numeroase lansări solo și apariții ca invitat.

Deși a deschis noi orizonturi artistice cu albumul *Killers*, perioada lui Di'Anno în Iron Maiden avea să se încheie curând după lansarea acestuia. Fricțiuni au apărut între Di'Anno și ceilalți membri ai trupei în timpul turneului de promovare al albumului. Au fost probleme în special cu basistul și liderul trupei, Steve Harris. După mai multe concerte anulate și prestații vocale modeste, Di'Anno a susținut ultimul său concert cu Iron Maiden pe 10 septembrie 1981, la Copenhaga, fiind imediat eliberat din funcție.

În mai puțin de șase săptămâni, trupa a revenit pe scenă cu Bruce Dickinson, iar lansarea albumului "The Number of the Beast" în martie 1982 a transformat Iron Maiden într-o forță globală a metalului. Privind retrospectiv, Di'Anno a recunoscut că colegii săi au făcut alegerea corectă.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Concert Bruce Dickinson la Arenele Romane: program și reguli de acces

Au mai rămas câteva zile până la concertul Bruce Dickinson de la Arenele Romane, ce face parte din turneul de promovare a celui mai recent album - "The Mandrake Project" - primul material solo al artistului în aproape 20 de ani. Te invităm să afli programul, regulile de acces și alte informații utile în cazul în care vei participa la eveniment.

Publicat

pe

Bruce Dickinson - Concert Iron Maiden la București pe 26 mai 2022 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Pe 3 iunie, Bruce Dickinson va aduce la Arenele Romane un show de neratat. Concertul va fi deschis de Trooper, care vor împărți scena cu artistul pentru a doua oară la București, la aproape 16 ani de la concertul legendarei trupe Iron Maiden de pe Stadionul Cotroceni.

Reguli de acces și program concert Bruce Dickinson:

  • Accesul în incinta Arenelor Romane se va face începând de la ora deschiderii porților - 18:00. Accesul se va face exclusiv pe poarta din parc.
  • Trooper vor urca pe scenă în jurul orei 20:00, urmați de Bruce Dickinson în jurul orei 21:00.
  • Organizatorii le recomandă participanților să vină din timp la eveniment, însă nu înainte de ora deschiderii oficiale a porților de acces, menționată mai sus. Astfel, se va evita aglomerarea zonelor de acces, iar timpul de așteptare va fi redus.
  • Organizatorii recomandă participanților ca, odată intrați în spațiul de eveniment, să localizeze cea mai apropiată ieșire de urgență.

Acces minori:

  • Orice participant la eveniment, indiferent de vârstă, poate accesa evenimentul doar în baza unui bilet valid, propriu. Minorii cu vârsta sub 16 ani pot accesa evenimentul doar însoțiți de un adult. Un adult poate însoți maximum 4 minori. Organizatorii nu recomandă participarea copiilor foarte mici la concerte, din pricina sunetului și luminilor puternice, iar în cazul participării, se recomandă purtarea căștilor de protecție.

Info bilete concert Bruce Dickinson

  • Intrarea la eveniment va fi permisă doar prin zona de acces indicată, în baza unui bilet de acces valid, care va fi înlocuit cu o brățară (în cazul categoriei Premium). Un singur bilet permite accesul pentru o singură persoană, o singură dată. Participanții la concert trebuie să aibă asupra lor biletul de acces, un document de identificare și brățara la mână (în cazul categoriei Premium) pe tot parcursul evenimentului.
  • Cumpărătorul biletului, prin achiziționarea biletului, este de acord cu termenii și condițiile impuse de organizator și se obligă să se supună măsurilor impuse de legislația locală în vigoare de la momentul desfășurării evenimentului, precum și regulamentului de acces comunicat de organizator la momentul punerii în vânzare a biletelor, înainte de eveniment, în timpul desfășurării evenimentului și în perimetrul locației unde are loc evenimentul.

În zona evenimentului NU VA FI PERMIS accesul cu:

  • băuturi și alimente achiziționate din afara perimetrului locației;
  • sticle (inclusiv sticle de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante), bidoane de plastic, doze de aluminiu, conserve;
  • artificii, bannere susținute de bețe, spray-uri, lasere; materiale periculoase sau interzise, explozivi, droguri;
  • obiecte contondente (inclusiv laptopuri, obiecte ascuțite, grele, confecționate din sticlă, metal sau orice alte obiecte care ar putea fi periculoase pentru alți participanți);
  • scaune;
  • biciclete, motociclete, trotinete sau skateboards;
  • umbrele;
  • arme, lanțuri, precum și încălțăminte, îmbrăcăminte sau bagaje care prezintă elemente dure, ce ar putea pune în pericol sănătatea participanților în cazul în care, din accident, ar veni în contact cu ele;
  • căști de motociclist, rucsacuri și bagaje voluminoase mai mari decât o coală A4;
  • selfie stick-uri, aparate foto profesionale, aparate de înregistrare audio-video de orice fel sau aparate GoPro;
  • animale de companie.

În zona evenimentului VA FI PERMIS accesul cu:

  • aparate de fotografiat compacte;
  • brichete;
  • medicamente (orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt însoțite de rețetă, scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia, cu maximum o doză zilnică), insulină, spray inhalator pentru astm.

Achiziționarea băuturilor și alimentelor:

În incinta Arenelor Romane, spectatorii vor avea la dispoziție băuturi răcoritoare, apă, bere, long drinks de la bar, ce vor putea fi procurate cu numerar sau card.

În caz de ploaie:

Organizatorii recomandă participanților la eveniment să aibă asupra lor pelerine de ploaie, întrucât accesul cu umbrele în zonele de concert NU este permis.

Alte informații generale:

  • Înregistrarea de orice fel a show-ului (exceptând acreditările oferite de organizator în acest scop) este strict interzisă. Organizatorul evenimentului poate confisca orice aparat de înregistrare audio-video folosit astfel, deținut de participanții la eveniment.
  • În timpul spectacolului este posibil să se folosească lumini stroboscop, care pot dauna persoanelor cu epilepsie fotosensibilă.
  • Tichetul de acces nu poate fi înlocuit dacă este pierdut, furat sau distrus și este valabil pentru o singură intrare, pentru o singură persoană.
  • Biletul de acces nu poate fi revândut sau reprodus, reproducerea tichetelor de acces fiind ilegală.
  • Organizatorul își rezervă dreptul de a folosi fotografii și înregistrări video cu participanții la eveniment în scop promoțional. Prin intrarea în zona de eveniment, participanții cedează toate drepturile pentru fotografii și înregistrări realizate în timpul concertului.
  • Programul evenimentului poate suferi modificări în funcție de condițiile meteo și numărul publicului participant.
Citește în continuare

Trending