După 18 albume de studio lansate și numeroase discuri live, Deep Purple revine în 2013 cu un nou material discografic intitulat "Now What?!". Discul va fi lansat pe 26 aprilie 2013 prin intermediul casei de discuri earMUSIC și conține 13 piese, printre care "Out Of Hand", "Hell To Pay", "Weirdistan", "Uncommon Man" și "Above And Beyond". Primul single ales pentru promovarea noului produs poartă numele "All The Time In The World" și poate fi ascultat mai jos.
Cel de-al 19-lea album al britanicilor, primul după o pauză de 8 ani, este produs de Bob Ezrin, care de-a lungul carierei a lucrat cu formațiile Pink Floyd, KISS, Lou Reed, Hanoi Rocks, Peter Gabriel, Kansas, Rod Stewart, Berlin, Nine Inch Nails, The Jayhawks, 30 Seconds to Mars, The Darkness, Jane's Addiction, Julian Lennon sau The Deftones. Deep Purple va pleca într-un turneu de promovare, însă acesta nu va ajunge și în România. În schimb îi puteți vedea în concert la festivalul Kavarna Rock 2013, care care va avea loc pe 1 și 2 iunie în Bulgaria.
Precedentul album, "Rapture of the Deep", a ieșit pe piață în luna noiembrie 2005 și a fost înregistrat alături de Mike Bradford, care a produs discul "Bananas" din 2003. Anul trecut Deep Purple a sărbătorit 40 de ani de la apariția albumului "Machine Head", și a lansat la începutul lunii octombrie ediția aniversară a discului ce conține 5 discuri și o carte de 60 de pagini.
Deep Purple a luat ființă acum 45 de ani în orașul Hertford din Marea Britanie, iar alături de Led Zeppelin și Black Sabbath este unul din pionierii muzicii hard rock influențând artiști ca Metallica, Queen, Aerosmith, Van Halen, Alice in Chains, Pantera, Bon Jovi, Rush sau Motorhead.