Începutul de weekend vine cu parfum de femeie pe acorduri de chitară și ritmuri electro. Muzică va fi pe toate gusturile, tematica gravitând în jurul semnificației zilei de 8 martie chiar și după această dată. Evadarea în weekendul 8 - 10 martie se face în Club Panic, acolo unde playlistul va fi pigmentat de romantism, trecerea către zona muzicii electro având loc la Arenele Romane, în cadrul evenimentului The Mission, și în Kristal Club, alături de Pan-Pot. Petrecerea continuă sâmbătă în Hard Rock Cafe cu aroma pieselor Las Pistolas și rock-ul alternativ al Lunii Amare în Flying Circus, iar duminică ne lăsăm cuprinși de o "epidemie de iubire" alături de Vama. Pentru iubitorii de hip hop avem ceva care să meargă la suflet. Duminică, 10 martie, Nwanda va lansa albumul "Balanța" în Silver Church din București. Ghidul complet poate fi consultat mai jos.
VINERI, 8 martie
The Great Escape – Spring Break la Panic, București
Pentru 8 martie, Leo pregătește un playlist plin de dinamism și carismă, pigmentat de romantism: for ladies…and their gentlemen.
- Preț bilet: 10 lei după ora 22.00, cu un long drink inclus “for ladies” sau o bere “for men” în intervalul 22.00 – 00.00.
- Detalii despre eveniment
Ștefan Bănică la Circ & Variete Globus, București
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, Ștefan Bănică va susține două concerte unplugged, dedicate, în mod special, doamnelor și domnișoarelor. Evenimentele se vor numi "Ce e dragostea?" și vor avea loc pe 7 și 8 martie începând cu orele 19:30, la Circ & Variete Globus București. Concertele unplugged marca Ștefan Bănică aduc o atmosferă cu totul diferită față de tradiționalele sale concerte de Crăciun.
- Preț bilet:
- Categoria 1 – 150 lei
- Categoria 2 – 120 lei
- Categoria 3 – 100 lei
- Detalii despre eveniment
The Mission la Arenele Romane, București
Pe 8 martie 2013 The Mission reinventează Ziua Femeii cu un line-up 100% feminin. Nina Kraviz (Rusia), Ellen Allien (Germania), Miss Kittin (Franta) și Alexandra (Romania) vor oferi o seară cosmopolită în ziua dedicată lor. Deși va fi un line-up exclusiv feminin, mix-ul de influențe va crea un eveniment efervescent și diversificat, fiecare dintre cele 4 artiste având personalități și background-uri diferite.
- Preţ bilet:
- Bilete în avans – 40 lei
- Bilete la intrare (în ziua evenimentului) – 60 lei
- Bilete VIP – 80 lei
- Detalii despre eveniment
Concert PAN-POT la Kristal Club, București
DOUBLE DAMAGE prezinta BANG-BANG cu PAN-POT, cel mai hot ‘ techno act’ al momentului. Dupa ce anul trecut fanii au asistat la un damage total alături de PAN-POT în cadrul evenimentului Double Damage “Mobilee back to back tour”, cel mai hot techno act al mometului revine în București, la Kristal Club, pe 8 martie. Line-up-ul va fi completat de Paga, Alin Stoica și NU ZAU.
- Preț bilet:
- 32 lei (preț valabil pentru biletele cumpărate în avans)
- 40 lei (preț valabil în seara evenimentului)
- Detalii despre eveniment
SÂMBĂTĂ, 9 martie
Concert Las Pistolas la Hard Rock Cafe, București
Trio-ul mortal Las Pistolas format dintr-o chitară, un contrabas și tobe ajunge la București într-o sâmbătă nebună. Concertul va avea loc pe 9 martie în clubul Hard Rock Cafe începand cu ora 21.00. Las Pistolas si-au inceput calatoria pe taramul Rocabilly in 2007 si au oprit timpul pe loc in 2008 cu E.P.-ul “The Legend Begins”, un material reusit apreciat de BBC si ascultat live in nenumarate locatii din Mare Britanie.
- Preț bilet:
- VIP – 150.00 lei
- Categoria I – 70.00 lei
- Categoria II – 50.00 lei
- Categoria III – Loc in picioare – 35.00 lei
- Detalii despre eveniment
Concert Luna Amară la Flying Circus, București
Luna Amară pleacă într-un turneu de prezentare a noului videoclip realizat pentru piesa “Pietre în Alb”, ce dă titlul celui mai recent disc lansat de trupă în 2011. Filmările la videoclip au avut loc în luna ianuarie la Cluj alături de echipa Resize Media, regia este semnată de Dorin Marcu. Clipul are la baza un concept original al trupei, fiind un clip de stare care exprimă vizual mesajul muzicii și al versurilor piesei.
- Preț bilet: 15 lei
- Detalii despre eveniment
Concert Pional la Club Control, București
Sâmbătă, 9 martie, Pional cântă în Club Control. Miguel Barros aka Pional a fost, pentru scurt timp, unul dintre cele mai bine păstrate "secrete" ale Spaniei în ceea ce privește muzica electronică, ajungând în atenșia publicului după lansarea EP-ului "A Moot Point". Concertul începe de la ora 23:00 în Sala Berlin, iar line-up-ul va fi completat de Indie Jules și The Model.
- Preț bilet: 20 lei
- Detalii despre eveniment
DUMINICĂ, 10 martie
Concert VAMA – "Epidemie de Iubire" la Cinema Patria, București
Duminică, 10 martie, VAMA va cânta la Cinema Patria în cadrul unui concert special cu ocazia Zilei Femeii. Vama este una dintre cele mai apreciate trupe de rock din România. Proiectul a fost fondat de Tudor Chirilă și Eugen Caminschi, care au decis în 2006, dupa 10 ani alături de Vama Veche, să o ia de la capăt împreună cu Gelu Ionescu, Lucian Cioarga și Dan Opriș.
- Preț bilet:
- 60 de lei – Acces General
- 100 de lei – VIP, în fața scenei – include și noua carte a lui Tudor Chirilă, "Exerciții de Echilibru"
- Detalii despre eveniment
Concert Nwanda la The Silver Church, București
Nwanda susține un concert de lansare a albumului de debut “Balanța” pe 10 martie în Silver Church din București. Show-ul, ce are loc de la ora 21:30, îi are ca invitați speciali pe Cabron, Afo, Doc, Deliric, Vlad Dobrescu, Brugner și Grigo, care se regăsesc și pe cântecele de pe disc.
- Preț bilet: 15 lei
- Detalii despre eveniment