Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

CEZAR va reprezenta România la Eurovision 2013 - CLASAMENT

Etapa Națională Eurovision 2013 a luat sfârșit. Piesa care va reprezenta România la Eurovision 2013 este IT'S MY LIFE - CEZAR.

Publicat

pe

Cezar in semifinala Eurovision 2013 - Romania
Cezar in semifinala Eurovision 2013 - Romania │ FOTO: www.facebook.com

Suspansul a luat sfârșit, piesa care va reprezenta România în cea de-a doua semifinală europeană Eurovision 2013 de pe 16 mai este "It's My Life", interpretată de CEZAR OUATU. Cu voturile publicului și cele ale juriului având aceeași pondere, piesa câștigătoare a Eurovision 2013 România a reușit să jongleze atât cu popularitatea, fiind pe locul 1 în preferințele telespectatorilor, cât și cu îndeplinirea criteriilor necesare avansării în etapa următoare a concursului. Astfel, membrii juriului, respectiv George Natzis (președinte comisie, compozitor), Alexandra Cepraga (regizor muzical), Eduard Cârcotă (compozitor), Crina Mardare (profesor, compozitor, interpret), Andrei Tudor (compozitor), Ștefan Năftănăilă (producător radio) și Mihai Ogășanu (compozitor, producător), au acordat propriul punctaj, ținând cont de calitatea pieselor, calitatea interpretării și capacitatea concurentului de a face față unui concurs. În clasamentul juriului Emilia (Electric Fence)  a terminat pe prima poziție.

Cezar Ouatu a câștigat finala Eurovision 2013 Romania

Cezar Ouatu a câștigat finala Eurovision 2013 Romania │ FOTO: www.facebook.com

Clasamentul final Eurovision 2013 România

MelodiaPunctaj publicPunctaj juriuPunctaj final
Cezar – It’s My Life12820
Electric Fence – Emilia71219
Luminița Anghel – Unique81018
Casa Presei – Un refren10212
Elena Cârstea Muttart – Spinning4711
Tudor Turcu – Hello6410
Al Mike feat. Renee Santana – What is love268
FreeStay – Criminal Mind055
Narcis Iustin Ianău – Seven505
Ovidiu Anton – Run away with me033
Cristian Prăjescu – The best thing in life is to love303
Andrei Leonte – Paralyzed112

Notele juriului de specialitate nu l-au împiedicat pe Cezar Ouatu să meargă la Malmo, în Suedia. Locul trei în ierarhia juraților l-a plasat la limită (la doar un punct diferență) peste Electric Fence. Din păcate pentru trupa Elenei Vasile și în acest an melodia lor se oprește pe locul secund ca în 2012.

Clasamentul publicului

MelodiaVoturi publiculuiLocul in preferințele publicului
Cezar – It’s My Life977412
Casa Presei – Un refren855210
Luminița Anghel – Unique74698
Electric Fence – Emilia36197
Tudor Turcu – Hello32606
Narcis Iustin Ianău – Seven18795
Elena Cârstea Muttart – Spinning17544
Cristian Prăjescu – The best thing in life is to love16723
Al Mike feat. Renee Santana – What is love16082
Andrei Leonte – Paralyzed12761
FreeStay – Criminal Mind11680
Ovidiu Anton – Run away with me5360

Publicul a jucat un rol important în alegerea câștigătorului. Fiecare telespectator a avut posibilitatea de a vota de 11 ori, suma totală a voturilor obținute de un concurent valorând jumătate din punctajul final. De la deschiderea liniilor de vot până la final primele 3 poziții ale clasamentului realizat de public au rămas neschimbate. Clasamentul popularității a rezultat dintr-un total de 42567 de voturi transmise prin telefon sau SMS de telespectatorii TVR 1.

Clasamentul juriului și notele acordate

MelodiaPunctaj juriuTotal note juriuȘtefan NăftănăilăMihai OgășanuAlexandra CepragaEduard CârcotăAndrei TudorCrina MardareGeorge Natzis
Electric Fence – Emilia1267121010581210
Luminița Anghel – Unique106512121210712
Cezar – It’s My Life847588101213
Elena Cârstea Muttart – Spinning7477777757
Al Mike feat. Renee Santana – What is love64610668565
FreeStay – Criminal Mind5398356638
Tudor Turcu – Hello42744242101
Ovidiu Anton – Run away with me320542342
Casa Presei – Un refren21963424
Andrei Leonte – Paralyzed117221318
Narcis Iustin Ianău – Seven0211
Cristian Prăjescu – The best thing in life is to love012318

Juratul Ștefan Năftănăilă (din partea postului național de radio) a înlocuit-o în cursul dimineții pe Dana Dorian, care s-a retras din notare. Surprinzător, Ștefan Năftănăilă nu a acordat niciun punct piesei interpretate de Luminița Anghel.

Melodia câștigătoare: It's My Life - CEZAR

Trofeul a fost realizat și anul acesta de către Alexandru Ghilduș, profesor al catedrei de design la Universitatea de Artă din București. Invitata specială a finalei a fost Alyona Lanskaya, din Belarus, care s-a calificat la concursul european din acest an cu piesa "Solayoh". Agenda prestațiilor live a fost completată de un minirecital Paula & Ovi şi de o melodie interpretată de Andreea Bănică.

Alyona Lanskaya

Alyona Lanskaya

Cu o desfășurare rapidă a prestațiilor live, finala Eurovision 2013 România a închis repertoriul celor 12 piese finaliste în doar 75 de minute, lăsând astfel timp voturilor publicului și invitaților speciali. Un moment inedit al serii a fost acela al prestației reprezentantei Belarus, Alyona Lanskaya. Aceasta a interpretat "Solayoh", melodia latino pop înscrisă în semifinala concursului de pe 16 mai. Piesa poate fi ascultată mai jos.

Alyona Lanskaya - "Solayoh" (Eurovision 2013 Belarus)

Ordinea intrării pieselor în concurs a fost cea de mai jos, aceasta fiind stabilită prin tragere la sorți în cadrul semifinalelor de săptămâna trecută. Melodiile finaliste la Eurovision 2013 România pot fi ascultate într-un articol anterior.

  1. Casa Presei – Un refren
  2. Narcis Iustin Ianău – Seven
  3. FreeStay – Criminal Mind
  4. Elena Cârstea Muttart – Spinning
  5. Luminița Anghel – Unique
  6. Ovidiu Anton – Run away with me
  7. Cezar – It’s My Life
  8. Cristian Prăjescu – The best thing in life is to love
  9. Electric Fence – Emilia Al Mike feat.
  10. Renee Santana – What is love
  11. Tudor Turcu – Hello
  12. Andrei Leonte – Paralyzed

În sondajul realizat de InfoMusic clasamentul a arătat astfel: Cezar pe prima poziție, urmat de Luminița Anghel, Narcis Iustin Ianău, Tudor Turcu, Electric Fence, Casa Presei, Renee Santana, Andrei Leonte, Elena Cârstea, FreeStay, Ovidiu Anton și Cristian Prăjescu.

Cu o tradiție a concursului ce începe în 1956, Eurovision a fost difuzat fără întrerupere timp de 57 de ani, devenind unul dintre cele mai longevive și urmărite show-uri muzicale. Momentele culminante ale participării României au fost în 2005, când Luminița Anghel și Sistem au ocupat poziția a treia în clasamentul final, apoi în 2006, când Mihai Trăistariu a încheiat competiția pe locul 4, cea mai recentă performanță fiind obținută în 2010 -  încă un loc 3, adjudecat de Paula Seling și Ovi.

Spre Eurovision 2013

Eurovision 2013 se va desfășura în metropola Malmö din Suedia, finala fiind programată pe 18 mai. România va intra ultima în concurs în cadrul celei de-a doua semifinale, pe 16 mai. Din fiecare semifinală vor rezulta câte 10 finaliști în funcție de punctajul obținut. Germania, Spania, Franța, Marea Britanie și Italia – alături de țara gazdă – Suedia – vor intra direct în finală. În total vor fi 39 de concurenți, dintre care 26 se vor regăsi în finala Eurovision.

Printre țările care și-au ales deja reprezentanții pentru finala de pe 18 mai se numără și Marea Britanie și Armenia. UK-ul va miza pe Bonnie Tyler și single-ul "Believe In Me", iar Armenia va intra în semifinala de pe 16 mai cu o piesă interpretată de trupa Dorians și compusă de chitaristul Black Sabbath, Toni Iommi. Ambele melodii pot fi ascultate într-un articol anterior.

Un comentariu

Trending