Seara trecută, am avut ocazia să asistăm la avanpremiera noului material byron - "30 Seconds of Fame" /"30 de secunde de faimă". Evenimenul s-a desfăşurat la Teatrul Metropolis, într-o atmosferă intimă, prietenească, motiv pentru care Dan Byron a afirmat chiar la începutul concertului că va fi o repetiţie cu public. Însă, a fost mai mult decât atât. Show-ul s-a dovedit unul de marcă, unde ne-au fost prezentate piesele de pe noul album, alături de alte melodii cunoscute ale trupei.
Avampremieră byron, album nou "30 Seconds of Fame / 30 de secunde de faimă", 13 martie 2013, Teatrul Metropolis │ FOTO: Vlad Eftenie www.facebook.com
Astfel, audienţa a fost captivată o dată cu "A Crazy Ballet", prima piesă de pe noul disc, o melodie magistral construită, de o forţă incredibilă, care a dat de fapt tonul întregii seri. Alături de Luiza Zan, au fost intepretate o bună parte din creaţiile formației, dar şi una dintre piesele solistei, o colaborare cu Blanoz numită "Then We Go On".
Concertul a fost elaborat în trei acte, primul electric, apoi acustic şi în final din nou electric. Am fost impresionată de abordarea acustică a pieselor celebre deja, "A Peaceful Mind", "Far Away "(intepretată precum la Salina Turda) sau a celor parte de pe "30 Seconds of Fame" ("A Surrealistic Collage" şi "What If").
Versurile ingenios construite, sonorităţile pe mai multe planuri, tot cumulul de sentimente care te încearcă la un spectacol marca byron reuşesc să îţi taie respiraţia şi să te poarte în sfere unde nu mai există noţiuni precum monotonia. Producţia acestui album este echilibrată, unitară, are un farmec personal distinct, care te face să recunoşti compoziţiile cvintetului byron de la prima ascultare, vocea Luizei Zan fiind asemeni unui pansament afectiv, discret, dar în acelaşi timp puternic.
Poze de la avanpremiera noului album byron
byron a prezentat în avanpremieră noul album 30 Seconds of Fame pe 13 martie 2013 în Teatrul Metropolis

Nu au lipsit din playlist-ul abordat piesele "King Of Clowns", "Losing Control", "Zeitgeist", "Graniţa-n raniţă", "Perfect" , "Mierea", "It Ain't Gonna Happen Today", "Road Trip"," Running In Circles" şi "The Game". Am fost marcată în mod special de piesa "Lunatici" / "Sleepwalkers", care deţine un mesaj de care oamenii ar trebui să ţină cont pe parcursul vieţii lor. ("Ni se pare că le ştim pe toate-n cer şi pe pământ şi ne amăgim că raiul e-ntr-al norilor veşmânt...")
Vă recomandăm cu multă căldură evenimentul oficial de lansare al noului material din data de 16 martie, care va avea loc la Palatul Copiilor din Bucureşti şi vă asigurăm că îl veţi percepe asemeni unui tratament pentru suflet, creionat pe o muzică imposibil de uitat.
byron - "Road Trip"
Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:
Dan Byron despre aniversarea a 18 ani de byron: "Cred că atunci când reușești să depășești granițele generației tale se poate spune că ai succes"
Trupa byron aniversează 18 ani de activitate, perioadă în care a (în)cântat ascultătorii cu numeroase piese cu mesaj, proiecte cu însemnătate și show-uri live memorabile. Cu ocazia majoratului, artiștii au pregătit un concert special, intitulat "Sindromul Impostorului În Patru Acte", ce va avea loc pe 9 noiembrie la Sala Radio (sold out). Despre acest eveniment ne-a detaliat Dan Byron, într-un interviu disponibil mai jos.
Povestea trupei byron ajunge anul acesta la cel de-al 18-lea capitol, reușită pe care o sărbătorește la Sala Radio cu un concert inedit - "Sindromul Impostorului În Patru Acte". Pe scenă mai urcă Muse Quartet, Dora Gaitanovici, Vichi Răileanu și Șerban Pavlu, invitați speciali a căror prezență completează conceptul evenimentului. "Sindromul Impostorului În Patru Acte" nu este doar muzică, ci un spectacol care prezintă vulnerabilitatea și complexitatea existenței umane, suișurile și coborâșurile vieții de artist, celebrarea victoriilor mari și mici.
Concertul "Sindromul Impostorului În Patru Acte" este SOLD-OUT, însă cei care nu au mai prins un bilet pot vedea formația byron și pe 1 decembrie, în Expirat, la tradiționalul concert aniversar.
Ideea concertului a pornit de la ideea că mulți artiști, dar nu numai, se confruntă cu sindromul impostorului - sentimentul că nu sunt suficient de buni sau că nu merită succesul pe care îl au, chiar dacă din exterior se vede altceva. E o luptă interioară cu îndoiala, care afectează încrederea în sine. Pornind de la asta, byron a inițiat o campanie prin care a dorit să dea voce experiențelor legate de sindromul impostorului, și i-a invitat pe fani să lase un mesaj anonim în format audio sau text despre cum se simte sindromul impostorului pentru ei.
Citește interviul acordat de Dan Byron:
InfoMusic: La mulți ani frumoși și mulțumim pentru muzica de până acum și pentru cea care va urma. Ați ales să sărbătoriți această reușită cu un concept interesant și complex, intitulat "Sindromul Impostorului În Patru Acte", ce a pornit de la ideea ca mulți oameni se confruntă cu sentimentul că nu sunt suficient de buni sau că nu merită succesul pe care îl au, chiar dacă din exterior se vede altceva. De ce acum, la cea de-a 18-a aniversare, ați considerat că este timpul de a purta această "conversație" cu ascultătorii voștri?
Dan Byron: Mulțumesc că ne-ați ascultat! Cred că e important să schimbăm un pic punctul de vedere. Da, aparent acest nenorocit de sindrom e o chestie negativă, un sentiment pe care nu ni-l dorim, dar dacă schimbăm un pic unghiul, îl putem vedea ca pe un motoraș care nu ne dă voie să ne culcăm pe o ureche și ne forțează să ridicăm încontinuu ștacheta. În plus, cred că e important să vorbim despre el, să conștientizăm că nu suntem singuri și că genul ăsta de sindrom este cât se poate de normal și de răspândit.
InfoMusic: Dan, ai detaliat pe blogul tău despre momentele în care te-ai simțit impostor în propria artă. Cum a evoluat în timp această relație cu tine însuți, cu gândurile care îți strigau că nu ești suficient de..., cu anxietățile care funcționau ca o frână în domeniul creativ?
Dan Byron: Tot acolo am spus că sindromul impostorului m-a făcut să insist să tot scriu alte și alte cântece, ca să-mi demonstrez că cele deja scrise n-au fost doar o întâmplare. Cu anxietățile am avut o relație mai dificilă, însă tot am reușit să le transform în câteva cântece.
InfoMusic: Tot în acel articol ai menționat câteva piese din discografia trupei și felul în care te-ai raportat la ele ("Chalk line", de exemplu). Voi, muzicienii, luați în calcul numeroase aspecte când vine vorba de compunerea unei melodii, pe care noi, ascultătorii, nu le cunoaștem în întregime. Din acest punct de vedere, ce piesă byron simți că a fost subestimată de public?
Dan Byron: N-am nici cea mai mică idee. Probabil una dintre cele în engleză de pe la începuturi.
InfoMusic: Sindromul impostorului este asociat atât cu frica de eșec, cât și, în mod paradoxal, cu cea de succes. Ce definiție are acum succesul pentru tine, după 18 ani de byron?
Dan Byron: Cred că atunci când reușești să depășești granițele generației tale se poate spune că ai succes. La fel când primești înapoi o parte din energia pe care ai dat-o.
InfoMusic: Ce sfat i-ai oferi unui muzician la început de drum care își pune la îndoială abilitățile și creativitatea?
Dan Byron: Să uite de imaginea rockstarului din filme și să pună mâna să studieze. Să nu aștepte să-i vină inspirația, ci să caute metode de a o provoca. Să nu facă asta doar din când în când.
InfoMusic: În tandem cu proiectul muzical "Sindromul Impostorului În Patru Acte", ați inițiat și o campanie prin care îi invitați pe fani să lase un mesaj anonim în format audio sau text despre cum se simte sindromul impostorului pentru ei. Mesajele colectate vor fi folosite anonim și prelucrate artistic în cadrul concertului de la Sala Radio. Ce rol a jucat acest demers în relația cu ascultătorii voștri?
Dan Byron: Suntem conștienți că facem parte din viața ascultătorilor noștri, la fel cum și ei fac parte din viața noastră. Drept urmare, ni s-a părut natural să încercăm să-i implicăm într-un soi de dialog pe temele astea despre care nu prea se vorbește. Am început "joaca" de-a mesajele anonime acum vreo doi ani și jumătate, când am lansat "Memento", primul single de pe "Efemeride", și am continuat-o cu "Monstrul de sub pat". De altfel, în clipul Monstrului pe fețele noastre sunt proiectate bucăți din mesajele de la "Memento".
InfoMusic: Sindromul impostorului este un concept personal și se manifestă diferit la fiecare om în parte. Cu toate acestea, ce mesaj speri să rămână cu spectatorii după concertul vostru de la Sala Radio?
Dan Byron: Sper doar să plece de la concert cu o stare mai bună decât cea cu care au venit.
InfoMusic: Fără a da prea mult din casă, la ce să ne așteptăm de la concertul byron de la Sala Radio? Cum arată schița celor Patru Acte ale Sindromului Impostorului?
Dan Byron: Actul 1 - Tot ce nu vreau să fiu sunt deja Actul 2 - Totul e sub control Actul 3 - Right here, right now Actul 4 - Again and again and again and again
InfoMusic: Dora Gaitanovici, Muse Quartet și Vichi Răileanu sunt invitatele speciale ale evenimentului. Ce anume v-a inspirat în alegerea acestor artiste ca invitate și cum crezi că prezența lor va completa atmosfera show-ului?
Dan Byron: Scena noastră era cam searbădă, așa că am invitat niște culori care ne plac să o împlinească. Bine, l-am mai invitat și pe Șerban Pavlu, așa, ca să fim la egalitate.